Ligia Deca (PNL), ministrul Educației, s-a dezis de promisiunea făcută pe 12 iunie 2023 de Marius Budăi (PSD), atunci ministrul Muncii, că profesorul debutant va câștiga de la 1 ianuarie 2024 un salariu net de 4.600 de lei pe lună. În prezent, profesorul debutant primește 3.600 de lei, informează Edupedu.ro. Budăi făcuse promisiunea într-o conferință fix cu Deca alături, angajamentul punând capăt, în chiar aceeași zi, celei mai mari greve a profesorilor din ultimii 20 de ani.
Într-o conferință de presă susținută alături de Deca, Budăi a spus, cu subiect și predicat, că profesorii debutanți vor avea 4.600 de lei net de la 1 ianuarie 2024: „Păi de la 4098, probabil va fi o crește undeva până la 4600, de la 1 ianuarie, în mână”.
La insistența reporterilor, Marius Budăi a punctat: „Net, noi luăm netul, nu luăm brut”.
Însă profesorii debutanți primesc acum cu circa 1.000 de lei mai puțin decât au promis guvernanții.
„Promisiunea nu a fost a mea, a fost a ministrului Muncii de la acea vreme. Nu mă pot substitui ministrului Muncii în responsabilitatea de a adopta legea salarizării”, a declarat Ligia Deca acum, pentru Edupedu.ro.
Întrebată de ce nu a spus în acea conferință, dacă tot era alături de Budăi, că ea nu-și asumă acea promisiune, Deca a răspuns: „Vorbim despre un moment în vară în care eu nu puteam să știu ce se întâmplă cu legea salarizării. Puteam să contrazic un ministru care avea în atribuții această lege sau să prevăd ce se va întâmplă economic cu situația României? Am făcut tot ce a fost posibil la nivelul Ministerului Educației pentru ca profesorii să aibă o salarizare decentă”.
De precizat că pentru ceilalți profesori promisiunea pentru terminarea grevei a fost de majorare a salariilor cu 40% anul acesta. Totuși, ele vor crește doar cu 20%: 13% e majorarea de la 1 ianuarie, iar restul de procente ar urma să fie date din iunie.