Liviu Dragnea, despre Legea votului prin corespondență: Valeriu Zgonea a fost mandatat să elaboreze un set de principii pe care să le înainteze AEP, care să transmită partidelor un proiect

Liviu Dragnea, despre Legea votului prin corespondență: Valeriu Zgonea a fost mandatat să elaboreze un set de principii pe care să le înainteze AEP, care să transmită partidelor un proiect
Foto: psd.ro

Președidintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a anunțat luni că social-democrații l-au mandatat pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, să elaboreze un set de principii privind votul prin corespondenţă care să fie înaintat Autorității Electorale Permanente (AEP),care ar urma să transmită un proiect asupra căruia trebuie să existe un consens din partea partidelor politice, informează Mediafax.

„În privinţa legii votului prin corespondenţă. De prea mult se discută despre această lege. Poziţia PSD este foarte clară, urmărim două obiective: respectarea drepturilor românilor aflaţi în afara graniţelor ţării, în special dreptul fundamental la vot şi, pe de altă parte, securizarea votului. În acest sens, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost mandatat să elaboreze un set de principii, să se consulte desigur cu ceilalţi colegi din Parlament, pe care să le înainteze AEP care, într-un timp rezonabil, să transmită partidelor politice parlamentare un proiect care să cuprindă aceste principii şi ca şi în cazul Codului Fiscal, liderii partidelor să se întâlnească şi să ia o decize politică pe forma acestei legi”, a anunțat Liviu Dragnea.

Totodată, liderul PSD a precizat că în Parlament au fost depuse patru proiecte de lege pe tema votului prin corespondenţă şi că AEP nu trebuie lăsat în afara elaborării acestui proiect.

„Sunt patru proiecte de lege depuse, două din partea puterii, două din partea opoziţei. Cred că AEP nu trebuie să rămână în afara conceperii unei asemenea legi atât de importante. Nu s-a schimbat nimic, vrem să avem mult mai multă expertiză”, a spus președintele interimar al PSD.

Liviu Dragnea a mai spus și că doreşte ca acest proiect să fie adoptat cât mai repede.

„Asta este intenţia: să ne mişcăm foarte repede. AEP trebuie să primească foarte rapid aceste principii, AEP trebuie să transmită într-un timp foarte rezonabil, destul de rezonabil, un proiect de lege, iar în Parlament putem să adoptăm în procedură de urgenţă o asemenea lege, în aşa fel încât ea să fie aplicabilă pentru 2016, la parlamentare. Aceasta este şi raţiunea pentru care am luat această decizie. Se discută de foarte multe luni şi exista riscul ca din nou la alegerile parlamentare să se desfăşoare fără votul prin corespondenţă”, a adăugat Dragnea.

Pentru a putea fi aplicată, legea votului prin corespondență trebuie adoptată cu cel puţin un an înainte de data alegerilor, potrivit unei decizii a Comisiei de la Veneţia şi a Curţii Constituţionale.