Liviu Dragnea a declarat, joi, că nu dorește să intervină în schimbul de replici dintre premierul Victor Ponta și președintele Klaus Iohannis.
Privind cuzația pe care șeful statului i-a adus-o lui Victor Ponta referitor la cunoștințele sale despre procedurile europene, șeful interimar al PSD s-a rezumat a spune că el își dorește o altfel de colaborare și o altfel de comunicare între instituții.
“Nu comentez nici acuzațiile premierului la adresa președintelui, nici acuzațiile președintelui la adresa premierului. Eu imi doresc altceva. Să fie altă colaborare și altfel de comunicare. Așa mi-aș dori eu, În rest, fiecare se acuză atât cât poate”, a spus Liviu Dragnea.
Klaus Iohannis a afirmat că cei care au spus că la Consiliul European s-ar fi putut rediscuta problema cotelor obligatorii de imigranți nu știu despre ce este vorba, acuzându-i de neștiință.
Declarația șefului statului a venit în contextul în care Victor Ponta a precizat, miercuri, că Iohannis ar putea negocial la C.E. de la Bruxelles cota de imigranți.