Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă în cadrul emisiunii „Lumini și Umbre”, moderată de Dan Andronic și difuzată la postul B1 TV, că premierul Victor Ponta are parte de toată susținerea lui și a partidului pentru a rămâne la guvernare până la finalul mandatului.
„Eu sper să reziste și are susțunerea mea, a PSD și susținerea coaliției. Din punct de vedere politic are toate condițiile să rămână prim-ministru până în decembrie”, a precizat Dragnea.
Din punct de vedere jurdic, Dragnea nu a comentat situația premierului, precizând că nu are de unde să știe deoarece nu este jurist sau procuror și nu deține nicio informație din interior.
Referitor la ipoteza că premierul și-ar putea încheia mandatul mai repede prin decizia președintelui de a-l suspenda, în cazul în care dosarul în care este implicat Ponta ar fi trimis în instanță, președintele interimar al PSD și-a exprimat speranța că nu se va ajunge acolo.
„Nu mi-aș dori să se întâmple asta. Doresc ca schimbarea Guvernului să producă într-un registru democratic. Orice Guvern este investit prin votul cetățenilor, indirect, așa că e bine să se schimbe după alegeri, bineînțeles, cu exepția unei moțiuni de cenzură”, a mai precizat Dragnea.