Ludovic Orban: Florin Cîțu și prim-vicepreședinții PNL au vrut să negocieze cu PSD. Am fost 22 care am votat împotrivă, printre care mulți din cei aleși în BEX în echipa Cîțu (VIDEO)

Ludovic Orban: Florin Cîțu și prim-vicepreședinții PNL au vrut să negocieze cu PSD. Am fost 22 care am votat împotrivă, printre care mulți din cei aleși în BEX în echipa Cîțu (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / George Călin

Ludovic Orban susține că Florin Cîțu este cel care a cerut în Biroul Politic Național de luni seară începerea negocierilor cu PSD pentru formarea viitorului Guvern. Fostul președinte al PNL spune că el și alți 21 de liberali au votat „împotrivă”, precum și că printre aceștia se regăsesc mulți dintre cei care l-au sprijinit pe Florin Cîțu în cursa din interiorul partidului și care, astfel, au fost aleși în Biroul Executiv în echipa Cîțu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Florin Cîțu și prim-vicepreședinții PNL au vrut să negocieze cu PSD, susține Ludovic Orban

„Au fost 22 de colegi, printre care m-am numărat și eu, care am votat împotriva negocierilor cu PSD. Pentru că asta a cerut Florin Cîțu, să negocieze cu PSD, asta a cerut, ca și cum nu ar fi avut mandat din fostul BPN să negocieze și cu USR, și cu PSD. Când s-a supus la vot, s-a supus la vot propunerea lui Florin Cîțu, evident. Este, din punctul meu de vedere, sinucidere politică, este o gravă trădare a alegătorilor care au votat cu Partidul Național Liberal simplul fapt că se stă la masă cu PSD să se negocieze un guvern. Eu nu mă las indus în eroare de aparențe. Astăzi PSD a votat mandat de negociere cu PNL și cu UDMR pentru un guvern PNL – PSD – UDMR, UDMR a anunțat prin vocea lui Kelemen Hunor că a votat mandat de negociere pentru formarea unui guvern cu PNL și cu PSD, adică guvern PSD – PNL – UDMR, și astăzi Cîțu a supus la vot mandat de negociere pentru PSD, deci este clar că și Florin Cîțu, și prim-vicepreședinții asta au vrut, să se negocieze cu PSD pentru formarea unei majorități parlamentare care să ducă la un guvern PNL-PSD”, a declarat Ludovic Orban.

Fostul președinte al PNL spune că în ședința BPN nu s-a stabilit un candidat pentru postul de premier.

„Nici măcar nu s-a stabilit persoana candidatului la funcția de prim-ministru. Eu am experiență în mandate care sunt acordate de forurile statutare, cum să nu stabilești cine este candidatul la funcția de prim-ministru?”, a adăugat Ludovic Orban.

Întrebat cum a votat Florin Cîțu, el a afirmat: „Eu nu pot să vă relatez fiecare cum a votat, este dreptul fiecărui om să spună public cum a votat. Pe de altă parte, știu sigur cine au fost cei 22 de colegi, mulți dintre cei care l-au sprijinit pe Florin Cîțu – atenție, l-au sprijinit pe Florin Cîțu și au fost aleși în conducerea Partidului Național Liberal în Biroul Executiv în echipa lui Cîțu”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`