Ludovic Orban a anunțat, la debutul ședinței de Guvern, măsurile pe care Executivul le va adopta prin Ordonanță de Urgență. Premierul a precizat că mai multe măsuri de reformă nu pot intra în vigoare deoarece PSD a atacat la Curtea Constituțională legea ce corectează controversata OUG114.
Este vitală adoptarea acestor prevederi prin OUG, a insistat premierul.
„Rezolvăm o problema creată de atacul la Curtea Constituțională al PSD împotriva legii de corectare a Ordonanței de Urgență 114. O serie de măsuri de reformă, pe care le considerăm necesare, cum ar fi înghetarea salariilor demnitarilor, prorogarea termenului de intrare în vigoare a pensiilor pentru primari, interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat, încetarea detașărilor, plafonarea punctului de amendă și alte măsuri nu pot să intre în vigoare pentru că PSD a atacat la CCR. Mai trebuie obligatoriu inclusă prevederea de eliminare a taxei de 2% pentru companiile din energie. Ca să fim perfect realiști, în aceasta lege sunt foarte multe prevederi care crează un impact asupra legii bugetului de stat și este vitală adoptarea acestor prevederi prin ordonanță de urgență”, a declarat Ludovic Orban, la debutul ședinței săptămânale de Guvern.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.