Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat, vineri, că va merge la Kiev cu mai mulți miniştri pentru a finaliza discuţiile privind exportul de cereale ucrainene pe teritoriul României. 30 de zile nu există export prin România, a precizat acesta.
„O să am o deplasare cu mai mulţi miniştri la Kiev, când cred că o să finalizăm discuţiile în ce priveşte exportul pe teritoriul României”, a declarat Marcel Ciolacu.
Acesta a precizat apoi că discută zilnic cu omologul ucrainean, iar miniștrii Agriculturi și Economiei, ambii de la PSD, vorbesc zi de zi cu omologii lor de la Kiev.
„30 de zile nu există export pe teritoriul României, până acum nu a fost nicio solicitare. Am cu Vama un dialog pe acest subiect şi o informare dacă cineva a cerut export pe teritoriul României şi nu s-a cerut. Deci partea ucraineană s-a ţinut de cuvânt”, a continuat premierul.
Șeful Guvernului a vorbit și despre sistemul de dublă licenţiere privind transportul cerealelor: „Vom face un memorandum în aceste 30 de zile şi un sistem de dublă licenţiere pe teritoriul Ucrainei, şi pe teritoriul României. Nu se poate exporta pe teritoriul României prin intermediari şi traderi. Exportul va fi direct la procesatori, în cazul în care aceştia doresc să importe din Ucraina, cu un sistem de control ANSVSA, eşantioane mai numeroase decât până acum”.
Ciolacu a spus apoi că și-ar dori un tranzit mult mai mult pe zona de căi ferate şi pe Dunăre.
„Urmează să am o deplasare la Varna, să continui dialogul şi cu prim-ministrul Greciei, şi cu prim-ministrul Republicii Moldova şi cu prim-ministrul Bulgariei”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.