Marcel Ciolacu: PSD vrea să legalizeze marijuana în scopuri medicinale (VIDEO)

Marcel Ciolacu: PSD vrea să legalizeze marijuana în scopuri medicinale (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că partidul său lucrează la un proiect pentru legalizarea consumului de marijuana în scop medicinal.

”Doamna Cristina Dumitrache de la Constanța, care are acest proiect…el este în dezbatere în interiorul grupului și vom lua o decizie. Vorbim de o legalizare în zona medicală și industrială”, a declarat Marcel Ciolacu la Radio Guerilla.

Liderul PSD a fost cel care a interzis magazinele etnobotanice în Buzău, pe vremea când era consilier local, scrie Realitatea Plus.

„Era un flagel în momentul acela în Buzău. Am avut informații puse la dispoziție de poliție si DIICOT și toți elevii mai mari de la licee, în loc să facă coadă la shaorma făceau la etnobotanice”, a reamintit Ciolacu.

În vară, Andrei Caramitru, fostul consilier al liderului USR Dan Barna, a cerut legalizarea marijuanei pentru a repune Bucureștiul pe harta turismului mondial. El a spus că prin această măsură capitala României ar concura cu Amstedam.