Marius Budăi, despre legea privind pensiile speciale: Nu va fi pusă în pericol implementarea PNRR dacă nu va fi depusă în 31 decembrie. Comisia Europeană chiar ne-a recomandat să nu ne grăbim (VIDEO)

Marius Budăi, despre legea privind pensiile speciale: Nu va fi pusă în pericol implementarea PNRR dacă nu va fi depusă în 31 decembrie. Comisia Europeană chiar ne-a recomandat să nu ne grăbim (VIDEO)
Sursă Foto: Captură Video: Partidul Social-Democrat / Facebook

Marius Budăi (PSD), ministrul Muncii, a declarat, marți, că legea privind pensiile speciale va fi depusă „cât de repede” în Parlament. Acesta a insistat că implementarea PNRR nu va fi pusă în pericol, deși Planul prevede că aceată reformă trebuie să fie gata până pe 31 decembrie 2022.

Budăi, noi declarații despre legea privind pensiile speciale

Ministrul s-a referit întâi la discuții din această perioadă cu specialiști de la Banca Mondială și Comisia Europeană, apoi a precizat că urmează să solicite date de la alte ministere implicate, „ca să avem și ultima analiză şi un ultim studiu de impact”.

El a mai afirmat că, din discuțiile pe care le-a avut cu Comisia Europeană, „nu suntem legaţi atât de tare de termenul de 31 decembrie, cât suntem legaţi de a discuta transparent. (…) E mai important să ajungem la un acord cu Comisia decât să ne grăbim”.

„Legea există, e posibil să nu fie publicată în Monitorul Oficial, dar va fi cât de redepe depusă în Parlament. Aștept discuțiile finale cu Comisia. Cu siguranţă nu va fi pusă în pericol implementarea PNRR dacă nu va fi depusă în 31 decembrie, pentru că noi vorbim de cererea de finanţare 3. Comisia chiar ne-a recomandat să nu ne grăbim”, a mai declarat ministrul Muncii.

Budăi a mai precizat că pensiile militare sunt incluse în lege: „Cu siguranță îndeplinim și cu pensiile militare toate prevederile din PNRR”.

Budăi: Pensia specială, o noțiune care, juridic, nu există în România

Anterior, ministrul Muncii a susținut că, juridic, noțiunea de „pensie specială” nu există în România și a dat vina pe fosta guvernare de dreapta pentru introducerea acestei sintagme în PNRR.

„Cineva, o guvernare strict de dreapta, a scris într-un mod neprofesionist în PNRR o noțiune care, din punct de vedere juridic, nu există în România – pensii speciale. Asta o putem folosi noi, în comunicare publică. Cei care au scris, din păcate, nu prea s-au uitat prin lege și acum suntem într-o situație în care cineva aruncă o piatra și cineva trebuie să lămurească chestiunea”, afirmase Budăi, pentru B1 TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`