Marius Budăi (PSD), ministrul Muncii, a răspuns criticilor formulate de USR cu privire la bugetul pe anul viitor și mai ales la măsurile sociale și economice propuse de Guvern – creșteri de pensii, alocații și salariu minim care nu acoperă inflația, taxe în plus, venituri supraestimante la buget, cheltuieli publice scăpate de sub control.
Budăi s-a referit mai ales la alocații și a remarcat faptul că USR-iștii au numai soluții acum, când sunt în Opoziție, dar nu le-au avut și când erau la guvernare.
„Eu pot să spun, între ghilimele, că ”apreciez” grija celor care, când au fost la guvernare, au făcut calendar din majorarea alocațiilor și nici măcar ei nu și-au respectat calendarul. Când au fost la guvernare ne spuneau cum nu se poate. Acum, în Opoziție, au găsit soluții. Alocațiile le majorăm de la 1 ianuarie 2023, împreună cu celelalte măsuri din pachetul „Sprijin pentru România” – majorări la salariul minim, majorări la salariile bugetarilor, majorări la pensii, măsuri de sprijin”, a spus ministrul.
Când i s-a atras atenția că majorarea de alocații propusă de Guvernul Ciucă ar însemna doar 12 lei în plus, Budăi a afirmat: „Va ajunge alocația până la 274, așa e scris în buget”.
Potrivit legislației, creșterea alocațiilor e obligatorie și se face cu un procent calculat pe baza inflației. Numai că nu este luată în calcul inflația pe anul acesta, ci cea din 2021.
Rata inflației în 2021 a fost de 5,1%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Dacă s-ar aplica acest procent de creștere, minorii cu vârste între 2 și 18 ani vor primi 12 lei în plus, pe lună.