Ministrul român de Externe, Andrei Marga, l-a convocat pe ambasadorul Ungariei în România, Oszkar Fuzes, în urma declaraţiilor critice la adresa politicilor guvernului român făcute de secretarul de stat în ministerul ungar de Externe, Zsolt Nemeth.
Printre subiectele pe marginea cărora Nemeth a făcut declaraţii se numără şi soarta Facultăţii de Medicină de la Târgu Mureş, dreptul de vot pentru minorităţi, dar şi reînhumarea poetului maghiar Jozsef Nyiro în Odorheiu Secuiesc, pe care le consideră motive de îngrijorare pentru Budapesta.
Nemeth a mai spus că relaţiile bilaterale au fost caracterizate de respect şi recunoaşterea intereselor reciproce până acum, iar pericolul poate fi evitat.
Ministerul Ungar de Externe a anunţat că invitaţia va fi onorată de un oficial executiv din cadrul ambasadei, întrucât ambasadorul Oszkar Fuzes nu a fost disponibil. În cadrul reuniunii, partea română şi-a exprimat dezaprobarea faţă de remarcile făcute de Nemeth.
Oficialul ungar Adam Balasz a precizat că guvernul ungar consideră înhumarea poetului maghiar drept o problemă de respect faţă de scriitor, dar şi un important eveniment cultural. De asemenea, a transmis Bucureştiului că executivul ungar rămâne deschis cooperării cu noul guvern român.
Executivul condus de Victor Ponta a decis anularea înfiinţării unei secţii cu predare în limba maghiară în cadrul Facultăţii de Medicină din Târgu Mureş. Oficialii guvernului au mai anunţat că sistemul de reprezentare proporţională va fi înlocuit cu noi măsuri, care se bazează pe un vot uninominal, într-un singur tur. În ceea ce priveşte legea minorităţilor, aceasta va fi aprobată, însă excepţie face capitolul care se referă la autonomia culturală.