Cazul femeii de 76 de ani din comuna Ceru Băcăinţi, judeţul Alba, care trieşte singură, într-un cătun de munte, cu pensie de doar 15 lei pe lună a atras atenția ministrului Muncii, Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii a precizat că a verificat situaţia femeii la Casa de Pensii Alba şi a constatat că nu i-a fost actualizată pensia de urmaş.
Bătrâna locuieşte singură în cătunul Fântânele, la aproape 10 kilometri de centrul comunei Ceru Băcăinţi din Alba. Accesul până la locuinţa acesteia se face doar cu o maşina de teren, plus o urcare pe deal de circa o jumătate de oră.
”(…) Şi mie mi s-a întâmplat să greşesc în toată activitatea mea. Am greşit, am spus, am asumat, am propus soluţii de rezolvare. Lucrurile nu se însănătoşesc în România dacă ascundem greşelile. Este de preferat să nu apară greşeli (mă refer la cele dintr-o eroare umană, nu la cele intenţionate care nu se tolerează!) dar într-o instituţie cum este Casa de pensii, de exemplu, unde se lucrează cu atât de multe dosare, calcule, adeverinţe, etc. există şi această posibilitate care trebuie să aibă un caracter excepţional. Informaţia apărută în presă cu privire la doamna F. J. din judeţul Alba care încasa doar 15 lei ca indemnizaţie de urmaş (sumă neactualizată), este corectă.
Mă întreb de ce doar eu citesc aceste informaţii şi refuz să le ignor? Pentru mine nu contează dacă insistă presa sau nu pe o temă, orice informaţie trebuie verificată. Urmare a verificărilor solicitate de mine, în urma articolului de presă, s-a constatat că doamnei F.J.
Casa teritorială de Pensii nu i-a actualizat indemnizaţia de urmaş după soţul beneficiar al legii nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961. Am cerut explicaţii şi, bineînţeles, o informare privind măsurile luate. Doamnei i se va face dreptate, i se vor achita sumele restante. Îmi cer scuze, doamnă!”, a scris Ministrul Muncii, luni, pe Facebook.
Situaţia bătrânei a fost prezentată de cei de la emisiunea „Izolaţi în România”, care urmează să o ajute periodic. În cătunul Fântânele mai trăiesc doar patru persoane, casele fiind la distanţă mare unele de altele. Bătrânica are nevoie urgenţă de alimente de baza (ulei, făină, zafar), de o sobă nouă şi de plata facturilor pentru curent electric şi telefonul mobil.