Mai mulți membri ai Cabinetului au sărit sâmbătă în apărarea premierului Mihai Tudose în războiul din interiorul PSD și al arcului guvernamental.
După ce ministrul Transporturilor, Felix Stroe (Detalii AICI), și cel al Turismului, Mircea Titus Dobre (Detalii AICI), s-au poziționat de partea lui Tudose, un alt oficial a intervenit în criza politică.
Marius Nica, ministrul Fondurilor europene, susține, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că "responsabilitatea actului de guvernare aparține Prim-Ministrului și echipei sale" și că "orice decizie guvernamentală trebuie luată în interiorul Guvernului".
Ministrul mai consideră că 2018 este cel mai important an pentru absorbția fondurilor europene, România riscând să pierdă definitiv o sumă extrem de importantă din actualul exercițiu. "Orice zi pierdută este o crimă la adresa dezvoltării economice a României", subliniază oficialul.
Redăm integral mesajul lui Marius Nica:
1.5 miliarde de euro pierduți pentru aleșii locali și mediul privat
Dezvoltarea economică a României, cea mai importantă parte a Programului de Guvernare, nu poate fi obținută decât prin muncă asiduă, miniștrii competenți și liniște guvernamentală.
Sub mandatul actualului Prim-Ministru, Romania a acreditat Autoritățile de Management, a luat măsurile pentru îndeplinirea condiționalităților ex-ante, a primit primii bani europeni din perioada 2014-2020.
2018 este cel mai important an, România poate pierde definitiv 1.5 miliarde euro din actualul exercițiu. Orice zi pierdută este o crimă la adresa dezvoltării economice a României.
Responsabilitatea actului de guvernare aparține Prim-Ministrului și echipei sale, orice decizie guvernamentală trebuie luată în interiorul Guvernului!