Politică
Europarlamentarul PDL Monica Macovei și vicepreședintele PSD Ecaterina Andronescu au avut, luni, un schimb de replici la emisiunea „Sub semnul întrebării” difuzată de B1 TV.
Atmosfera din studio a devenit intensă în momentul în care Andronescu, în legătură directă prin telefon, a vorbit despre propunerea sa ca și studenții fără Bacalaureat să fie admiși la facultate.
„Dumneavoastră încurajați lenea„, i-a spus Macovei inițiatoarei proiectului, specificând că cei care nu au reușit să ia Bacalaureatul ar trebui „să stea acasă și să învețe„.
De cealaltă parte, Ecaterina Andronescu a întrebat ce altceva poate fi făcut pentru cei 100.000 de tineri fără Bacalaureat și a acuzat-o pe Macovei că ar pune „Kalașnikov-ul pe ei„.