Nu s-a întrunit cvorumul la ședința Parlamentului privind moțiunea de cenzură. PSD ar putea decide marți ce se întâmplă cu social-democrații care au lipsit de la ședință

Nu s-a întrunit cvorumul la ședința Parlamentului privind moțiunea de cenzură. PSD ar putea decide marți ce se întâmplă cu social-democrații care au lipsit de la ședință
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE, 31 august, ora 17 // Marcel Ciolacu, președintele PSD, a făcut noi declarații, luni, și susține că a existat „o strategie” a PNL „de a nu se face cvorumul”.

„După cum ați văzut, a fost o strategie de a nu se face cvorumul, de a se da un vot pe moțiune. Eu v-am spus că dacă se va da vot pe moțiune, vom avea 250 de voturi. Astăzi nu s-a dat un vot pe moțiune”.

UPDATE, 31 august, ora 16:43 // Alfred Simonis, liderul deputaților PSD, a anunțat că social-democrații au negociat cu minoritățile naționale pentru ca moțiunea de cenzură să fie adoptată de Parlament. Deși au obținut patru voturi de acolo, spune el, în cele din urmăle-au pierdut și pe acestea.

UPDATE, 31 august, ora 16:41 // Senatoarea PSD Carmen Dan a făcut o serie de precizări cu privire la absența sa din Parlament.Ea a vorbit despre starea „precară” de sănătate a mamei sale, care a fost confirmată cu COVID-19 și este „hipertensivă, insulinodependentă, supraponderală”.

UPDATE, 31 august, ora 16.30: Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat că moțiunea de cenzură nu va fi retrasă, în ciuda faptului că la ședința programată pentru ziua de luni nu s-a întrunit cvorumul necesar pentru dezbatere și vot. În acest condiții, PSD va aștepta decizia Curții Constituționale, aspect confirmat și de Alfred Simonis, liderul deputaților social-democrați.

UPDATE, 31 august, ora 16.22:Deputata PSD Lia Olguța Vasilescu a anunțat că social-democrații se vor reuni, marți, într-o ședință în care vor stabili soarta parlamentarilor din partid care au lipsit din plenul constituit cu ocazia moțiunii de cenzură. Carmen Dan, Cătălin Rădulescu, Adrian Todor, Roxana Pațurcă și Dan Ciocan sunt cei care au absentat.

UPDATE, 31 august, ora 16.06: Lia Olguța Vasilescu, secretar în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, a anunțat că nu a fost întrunit cvorumul de ședință. Chiar și în condițiile în care toți parlamentarii PSD ar participa la ședința plenului reunit, în sală ar fi prezenți doar 231 de deputați și senatori – cu doi mai puțin decât minimul prevăzut de lege.

UPDATE, 31 august, ora 16:Şedinţa în care plenul reunit al Parlamentului ar trebui să dezbată și să voteze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban afost reluată, luni, după o întrerupere de o oră. În prezent este verificată prezența deputaților și senatorilor, prin apel nominal.

UPDATE, 31 august, ora 15.38: Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că va propune Comitetului Politic Național al partidului excluderea din formațiune a senatoarei Carmen Dan și a deputaților Adrian Todor și Cătălin Rădulescu, deoarece lipsesc din ședința în care ar trebui dezbătută și votată moțiunea de cenzură.

„Care colegi? Cei trei îmbolnăviți? Todor, Rădulescu și Carmen Dan. Dacă tot forțăm așa lucrurile, am să propun Comitetului Politic Național excluderea celor trei foști colegi ai mei”, a declarat Ciolacu.

Întrebat dacă va propune excluderea celor trei chiar dacă ei au dovezi că au lipsit din motive medicale, Ciolacu a refuzat să dea un răspuns și a plecat din fața reporterilor.

UPDATE, 31 august, ora 15.34: În opinia premierului, demersul PSD nu are nicio șansă: „Din punctul meu de vedere, moțiunea este consumată”.

UPDATE, 31 august, ora 15.28: Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD, a insistat că parlamentarii social-democrați care lipsesc de la această ședință sau care votează împotriva moțiunii de cenzură nu mai fac parte din echipa PSD. A precizat, însă, că o decizie în privința excluderilor nu poate fi luată decât de forurile statutare ale partidului.

„Legat de cei care nu sunt astăzi, eu nu vorbesc de neafiliați sau alții, vorbesc de cei din PSD. Cei ca nu sunt azi prezenți sau care nu votează înseamnă că nu mai fac parte din psd”, a spus Grindeanu.

Întrebat dacă vor fi excluși din PSD acești parlamentari, Grindeanu a răspuns: „(dacă au lipsit) nemotivat. Eu v-am spus părerea mea personală, aceste decizii se iau în forurile statutare. Dar tot ce înseamnă acțiuni de acest tip ridică semne de întrebare și sunteți de acord cu mine. Aceste semne de întrebare vor fi elucidate. Din punctul meu de vedere, cei care azi nemotivat absentează sau votează împotrivă și sunt membri PSD înseamnă că nu se mai regăsesc în PSD și în echipa noastră”.

Întrebat despre un eventual blat care ar exista între PNL și PSD, la care a făcut referire Victor Ponta, Grindeanu a avut această reacție:

Sursă Video: George Forcoș

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

UPDATE, 31 august, ora 15.00: Victor Ponta, președintele Pro România, a declarat că, teoretic, ar fi trebuit să existe 241 de voturi pentru moțiunea de cenzură, dar „la fiecare jumătate de oră” se îmbolnăvește câte un parlamentar PSD.Ședința Parlamentului pentru dezbaterea și votul pe moțiunea de cenzurăa fost amânată cu o oră, la solicitarea PSD, din lipsă de cvorum.

„Când văd şmenarii de la PSD, lideri de grup, care se ocupă de vândut voturi. Când nu o să văd şmenari şi vânzători şi conserve la PSD, nu o să mai cred (n.r. – că moţiunea este „un blat”). Însă noi am fost toţi aici, suntem toţi 24 aici prezenţi, am mai adus un vot pe care PSD nu putea să îl aducă şi noi vom vota pentru, dar la cum se îmbolnăvesc ei, câte unul la jumătate de oră, mi-e teamă. Noi nu am votat Guvernul ăsta. PSD şi-a mai dat jos guverne. Ăsta e un guvern pus de PSD. Să vină să şi-l dea jos”, a declarat Victor Ponta.

De altfel, anterior, Ponta denunțase un blat care ar exista între PSD și PNL pentru menținerea Guvernului Orban la Palatul Victoria.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Sursă Video: George Forcoș

UPDATE, 31 august, ora 14.30: Ședința Parlamentului pentru dezbaterea și votul pe moțiunea de cenzurăa fost amânată cu o oră, la solicitarea PSD, din lipsă de cvorum. Miniștrii PNL participă, pentru că moțiunea îi vizează, dar nu și restul parlamentarilor liberali. Nici aleșii USR și PMP nu iau parte la discuții. Și se pare că nici unii deputați și senatori social-democrați nu au venit.Se conturează astfel scenariul avansat pe surse potrivit căruia nu se va atinge cvorumul necesar pentru ca ședința să aibă loc.

Potrivit liderilor grupurilor parlamentare, dezbaterea în care se citește moșiunea nu poate avea loc, iar fără ea nu se poate ajunge la vot. Regulamentul comun al Camerelor precizează că cvorumul trebuie asigurat înainte de vot, nu înainte de dezbatere.

Întrebat dacă PSD are suficiente voturi pentru a pica Guvernul Orban, Marcel Ciolacu a răspuns: „Vom vedea azi”. Așadar, nu mai e atât de sigur pe șansele moțiunii, în contextul în care zilele trecute anunțase că social-democrații au strâns 250 de voturi, cu mult peste minimum de 233 necesare trecerii moțiunii.

Foto: George Forcoș

Foto: George Forcoș

În schimb, premierul Ludovic Orban s-a arătat convins că Guvernul va rezistaacestui test: „Moțiunea nu va trece”. Prim-ministrul a insistat că el și colegii săi au acționat corect pe parcursul crizei sanitare.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Foto: George Forcoș

Fostul ministru Carmen Dan nu va participa la ședință. Mama senatoarei a fost testată pozitiv cu coronavirus, așa că acum ea se află în autoizolare. Mai lipsesc deputatul Cătălin Rădulescu, el fiind diagnosticat cu bronșită, și deputații Adrian Todor și Valeriu Steriu.

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat că în cazul parlamentarior social-democrați care lipsesc va fi analizată excluderea din partid. În cazul celor care nu au venit din motive medicale, conducerea va cere dovezi în acest sens.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Parlamentul se reunește luni, de la ora 14.00, pentru a dezbate și vota moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului PNL. Textul a fost semnat de 205 deputați și senatori, dar are nevoie de cel puțin 233 de voturi pentru a trece. Pe lângă PSD, ALDE și Pro România au anunțat deja că vor vota moțiunea, PNL, USR și PMP au susținut că nu vor participa, iar UDMR a anunțat că va decide până la ora şedinţei cum se va poziţiona. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, a declarat că social-democrații care nu se vor prezenta sau nu vor vota moțiunea nu vor mai face parte din echipa PSD. Chiar și așa, mai multe surse politice indică faptul că PSD va avea probleme chiar și cu asigurarea cvorumului de ședință.

Luni are loc debaterea și votul în Parlament pe moțiunea de cenzură

În moțiunea de cenzură, intitulată ”Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”, social-democraţii acuză Guvernul PNL că a pierdut controlul în gestionarea răspunsului la epidemia de coronavirus, dar și că a golit bugetul folosind ca pretext criza sanitară.

Social-democrații îi mai acuză pe liberali că au luat măsuri contradictorii, fapt ce a afectat reacția țării la epidemie, și că au impus românilor restricții fără rost. De asemenea, ei mai spun că Guvernul PNL a „distorsionat” datele comunicate despre evoluția epidemiei și că a făcut mult prea puține teste pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2.

Nu în ultimul rând, PSD dă vina pe liberali pentru „haosul din educaţie” şi pentru „dezastrul bugetar”.

Ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, social-democrații îi reproșează în mod special că a îndatorat România cu 105 miliarde de lei în doar nouă luni.

„Un haos imens, o economie pusă la pământ și șomaj galopant – Asta e România după o guvernare liberală. O țară în derivă condusă de un guvern fără credibilitate. (…) Când românii erau închiși în case, ați devalizat bugetul Românie. Sute de milioane de euro au ajuns în buzunarele clientelei de partid. Trebuiau să câștige ca să vă finanțeze campaniile electorale. (…) Cu sprijinul lui Iohannis, nouă luni ați distrus pas cu pas economia”, îi acuza Marcel Ciolacu, președintele PSD, pe guvernanții liberali, în ziua în care anunța depunerea moțiunii de cenzură. Erau doar câteva dintre reproșurile formulate.

În schimb, premierul Ludovic Orban a avertizat că o eventuală trecere a moţiunii de cenzură ar „şubrezi dramatic capacitatea Guvernului de a face faţă provocărilor imense” cu care se confruntă.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cum se poziționează partidele înainte de votul pe moțiunea de cenzură. Surse: PSD are probleme să asigure cvorumul de ședință

Pentru a trece moțiunea și a pica Guvernul Orban e nevoie de un minim de 233 de voturi, dar se pare că PSD are probleme și în asigurarea cvorumului necesar pentru ședință.

PNL, USR și PMP au anunțat că nu vor participa la ședință. Pe lângă parlamentarii acestor formațiuni, ar urma să absenteze chiar și unii social-democrați. Asta în ciuda avertismentului formulat de Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, cu privire la membrii partidului care absentează sau nu votează moțiunea: „Cine nu se prezintă mâine sau votează invers, dacă nu există o cauză obiectivă, înseamnă că nu mai face parte din echipa PSD. Vreau să fiu cât se poate de clar din acest punct de vedere”. Cvorumul de ședință e de 233, iar grupurile PSD numără doar 209 parlamentari.

„Parlamentarii PNL nu vor gira această moțiune de cenzură care este în afara cadrului constituțional și pentru care PSD nici nu a catadicsit să amâne dezbaterea până se pronunță Curtea Constituțională”, a declarat premierul Ludovic Orban, președintele PNL, duminică seară, pentru B1 TV.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Tot duminică, președintele USR, Dan Barna, a transmis„România nu are nevoie de circul PSD. USR nu va participa la votul pentru moțiunea de cenzură. Tentativa PSD de a provoca o criză politică cu trei luni înaintea alegerilor la termen e o dovadă de iresponsabilitate pe care nu intenționăm să o încurajăm în niciun fel”.

Și PMP, prin vocea președintelui Eugen Tomac, a anunțat că nu va participa la ședință: „Nu vom gira această mascaradă inițiată de Ciolacu, Ponta și Tăriceanu. Nu cred că Ciolacu, Ponta și Tăriceanu au voturile necesare pentru a da guvernul jos. Cred că este un act sinucigaș pentru PSD să ducă până la capăt un asemenea demers”.

ALDE și Pro România au anunțat, în schimb, că vor vota moțiunea.

„Noi, cei de la ALDE, vom vota moțiunea cu 2 mâini! (…) Cu sau fără criză medicală, acest guvern trebuie să plece, pentru că oricum nu se ocupă de criza medicală și mai ales de cea economică. Pentru ei totul este doar motiv de campanie electorală și de a-și umple buzunarele din contracte dubioase”, a scris liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.

La rândul său, Victor Ponta, președintele Pro România a declarat că parlamentarii formațiunii vor vota moțiunea deoarece „Nu a fost niciodată un haos mai mare ca acum. Situaţia a scăpat de sub control pentru că nu s-au luat la timp măsurile potrivite. (…) Mai apoi, când era deja prea târziu, a venit cu măsuri dure care au distrus economia şi aşa şubrezită şi care au îngenunchiat companiile autohtone. Nu au venit cu soluţii pentru şcoală, pentru sănătate, pentru economie. România este astăzi mai rău decât la începutul pandemiei”.

În schimb, tot Ponta a acuzat apoi un blat între liderul PSD, Marcel Ciolacu, și PNL, pentru ca Guvernul Orban să rămână la Palatul Victoria: „Vă daţi seama că deja s-a negociat rezultatul moţiunii de mâine şi chiar dacă noi toţi cei de la Pro România o să votăm pentru moţiune, deja cred că s-a şi scris, s-au numărat şi voturile. Nu se întâmplă nimic mâine, rămânem cu Orban şi gaşca”.

Liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat că atitudinea grupului nu va fi una compactă.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

UDMR a anunțat că va decide până la ora şedinţei cum se va poziţiona.

Joi, Marcel Ciolacu, liderul PSD, se arăta convins că partidul său are suficiente voturi pentru a trece moțiunea de cenzură, chiar și fără susținerea UDMR.

Moțiunea de cenzură a PSD, votată azi în Parlament. Ce se întâmplă dacă trece

Dacă moţiunea de cenzură este adoptată, actualul Guvern va funcţiona ca unul interimar, cu prerogative limitate. Asta înseamnă, de exemplu, că nu va putea emite Ordonanțe de Urgență. El va putea să îndeplinească doar „actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern”.

Conform Constituției, după căderea Guvernului, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de premier, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există această majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Candidatul cere, în termen de 10 zile, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste de miniștri. Acestea se dezbat în ședință comună a Parlamentului. Legislativulacordă încredere Guvernului cu votul majorităţii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`