Moțiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui, a picat

Moțiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui, a picat
Foto: Inquam Photos / Ruxandra Nitescu

Moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui (USR-PLUS), a fost respinsă, marți, cu 55 de voturi „pentru”, 72 de voturi „împotrivă” și o abținere. Votul a fost secret, cu bile.

„E o demonstrație a faptului că coaliția e puternică. Toată lumea s-a mobilizat și a venit, am avut inclsusiv prezența premierului. Le mulțumesc colegilor. Moțiunea a fost una superficială, cu puncte pe care le-am demontat. Din ce am văzut la numere, rezultă că au fost cel puțin 4 voturi chiar și de la social-democrați care nu au fost convinși de propria moțiune și au votat contra acesteia. Nu putem ști exact cine, dar spune ceva faptul că ajungi să votezi contra moțiunii depuse de propriul tău partid”, a declarat ministrul Claudiu Năsui, la finalul ședinței din Senat.

Este a doua moțiune a PSD respinsă, după cea care l-a vizat pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu (USR-PLUS).

Acuzațiile aduse de PSD lui Claudiu Năsui și răspunsul acestuia

În textul moțiunii, social-democrații l-au acuzat pe Năsui că „distruge economia României prin sărăcirea ei cu 100 de milioane de euro în fiecare zi, a blocat investiţiile, vrea să vândă economia Româiei pe doi lei, a omorât HoReCa, blochează exporturile”.

„Nu are niciun mesaj pentru antreprenori. Am văzut că a închis toate programele bune pentru economie. Ieri am avut o discuţie cu industria confecţiilor, cu industria textilă care este poate a doua industrie care este afectată de pandemie şi de criza economică din România. Peste 60.000 de locuri de muncă s-au pierdut. Ne-au spus că nu a fost nicio măsură pentru ei, nu au găsit niciun sprijin”, acuza și Ştefan Radu Oprea, miercurea trecută, la Parlament.

Replica lui Claudiu Năsui, în timpul ședinței din Senat: „M-aţi chemat aici pentru că am închis nişte robineţi de bani care mergeau către nişte mafii politice pe care nici măcar nu aveţi ruşinea să nu le menţionaţi în această moţiune (…) Nu am destabilizat nicio economie, doar economia de gaşcă cu care eraţi dumneavoastră obişnuiți. (…) Dezmăţul pe banii contribuabilului s-a încheiat. (…) Nu am aflat eu încă de toate robinetele din minister, dar pe măsură ce le aflu, le voi închide pe toate. Şi acolo unde am să descopăr jafuri o să anunţ organele abilitate, DNA-ul”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
10:47 - Femeie reținută de DNA Timișoara: Ea ar fi cerut aproape 100.000 de euro după ce a pretins că are influență asupra mai multor persoane, inclusiv asupra unui europarlamentar, și poate rezolva mai multe angajări
10:43 - Târgoviște: un bărbat este căutat de polițiști, după ce a furat două capace de oglinzi retrovizoare dintr-o parcare
10:33 - După soarele de la Dubai, Halep s-a bucurat de zăpadă alături de o apreciată saxofonistă
10:26 - Kievul spune că există semnale că Moscova pregătește o nouă ofensivă. Probabilitatea repetării scenariului din februarie 2022
10:25 - Bancnotele euro care vor dispărea din circulație după ce autoritățile au constatat că sunt uşor de falsificat
10:20 - Argentina, devenită „noul Miami” al rușilor: zilnic vin cel puțin 30 de femei însărcinate și bogate pentru a naște. De ce se întâmplă asta
10:04 - Ninsorile și ploile complică misiunile de salvare a victimelor cutremurului dar și circulația în anumite zone din Turcia
09:57 - Rareş Bogdan cere Ministerului Finanţelor să vină cu explicații în cazul OMV Petrom, „altfel părem o ţară bananieră”: „Un om care are un chioşc, dacă nu plăteşte taxă, automat Fiscul îi blochează conturile”
09:55 - Ana Baniciu, cuvinte de laudă la adresa lui Radu Bănică: „Cel mai talentat dintre toți, ca să știți de la mine”
09:52 - Cutremurul care a lovit Turcia și Siria, anticipat de un cercetător olandez și un geolog turc cu trei zile în urmă. Mesajele lor de pe Twitter s-au viralizat rapid