Negocierile din Ministerul Culturii şi Casa Historic, care plănuieşte să scoată la licitaţie scrieri personale aparţinând lui Mircea Eliade, Emil Cioran şi Lucian Blaga, au eşuat, astfel că instituţia guvernamentală a solicitat ajutorul Arhivelor Naţionale.
Suntem absolut convinsi ca, în interesul protejării acestui patrimoniu arhivistic și deopotrivă cultural deosebit de valoros pentru țara noastră, Arhivele Naționale vor proceda la instituirea dreptului de preempțiune si o parte importanta din istoria noastră va fi păstrată în patrimoniul național.
Totodata, pe aceasta cale, reamintim operatorilor economici, caselor de licitatie sau anticariatelor, obligația lor legală, conform Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, art. 36, alin.1.
(…) Patrimoniul cultural național mobil este o prioritate a mandatului Ministrului Culturii, Dl. Bogdan Gheorghiu și vor fi făcute toate demersurile legale pentru conservarea și punerea la dispoziția publicului a acestuia”, a scris Ministerul Culturii, joi seară, pe pagina sa de Facebook.
Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, declara joi, pentru B1.RO, că licitația va fi oprită pentru ca proprietarii acestora să discute mai întâi cu reprezentanții Academiei Române despre viitorul acestora. Totuși, contactați telefonic de B1.RO, reprezentanții Casei de Licitații Historic au negat că evenimentul programat să aibă loc luni ar fi oprit. Aceștia au precizat că sunt purtate negocieri „civilizate” cu Ministerul Culturii pentru găsirea unei soluții legale astfel încât statul să intre în posesia obiectelor. Doar în cazul în care se vor găsi soluții în acest sens, licitația ar urma să fie oprită. (Detalii AICI)
„Suntem în negocieri cu Ministerul Culturii să găsim o formulă legală prin care statul să le achiziţioneze. În acest moment nu a fost suspendată această licitaţie, atâta timp cât încă nu s-a găsit o metodă legală prin care statul să intre în posesia lor. Statul trebuie să intre în posesia lor legal, prin dreptul de preemţiune, prin metode legale. Încă nu s-a găsit formula, o mai căutăm. În momentul acesta nu s-a suspendat nimic, s-ar putea să se suspende dacă statul ar plăti obiectele”, au declarat reprezentanțII Casei de Licitații Historic pentru B1.RO.