Nemulțumirile din PSD privind lipsa unui candidat la prezidențiale, în creștere. Mitrea: Rana va fi alimentată şi de europalamentare

Nemulțumirile din PSD privind lipsa unui candidat la prezidențiale, în creștere. Mitrea: Rana va fi alimentată şi de europalamentare

Social democraţii vor candidat propriu la preşedinţie. Din ce în ce mai multe voci din PSD îşi exprimă în interiorul partidului o astfel de opinie.

Miron Mitrea recunoaşte, într-un interviu pentru ziare.com, că exista un curent puternic al celor care vor ca PSD să aibă candidat propriu la prezidenţiale. În acelaşi timp, Mitrea prevede ruperea USL imediat după alegerile prezidenţiale.

O parte dintre social democraţi fac presiuni, în interiorul partidului, pentru desemnarea unui candidat PSD la  Palatul Cotroceni.

„Rana care există, că nu avem candidat la preşedinţie, va fi alimentată şi de europalamentare. Dar prezidenţialele sunt repede. Dacă ar fi în 2015, aş spune „Au!”. Pentru că nu numai europalamentarele sunt problemele. Sunt şi în teritoriu probleme, şi la Bucuresti. Viziuni diferite, unii sunt mai de stânga, alţii mai de dreapta chiar în interiorul aceluiaşi partid”, a spus Mitrea.

Vicepreşedintele Camerei Deputatilor, social democratul Miron Mitrea recunoaşte că singurul argument în favoarea susţinerii candidaturii lui Crin Antonescu este onoarea. De altfel, Mitrea prevede ruperea USL după alegerile din 2014.

Un prim pas spre despărţire vor fi chiar alegerile europarlamentare, unde PSD şi PNL vor candida pe liste separate.

Nemulțumire în PSD din cauza lipsei unui candidat la prezidențiale

Embed: