Nicolae Ciucă: „A fost ridicată la 22 de lei valoarea alocației pentru hrană copiilor și tinerilor din sistemul de protecție specială” (VIDEO)

Nicolae Ciucă: A fost ridicată la 22 de lei valoarea alocației pentru hrană copiilor și tinerilor din sistemul de protecție specială (VIDEO)
Foto: Facebook @ Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat miercuri, la Oradea, că a fost adoptată o lege prin care a fost ridicată la 22 de lei valoarea alocației pentru hrană, copiilor și tinerilor din sistemul de protecție specială.

„Astăzi în Parlamentul României a fost adoptată o lege prin care a fost ridicat la 22 de lei valoarea alocației pentru hrană, copiilor și tinerilor din sistemul de protecție specială. Ceea ce vreau să subliniez este că urmărim consecvent ca tot ceea ce ne-am asumat prin aceste decizii pe care le-am luat și le-am prezentat ca fiind asumate la nivelul coaliției să fie implementate și asta cât mai repede posibil”, a spus premierul.

Acesta a subliniat că o prioritate a Guvernului este convergența programelor de dezvoltare:

„Dorim foarte mult să existe o convergență a tot ceea ce înseamnă programe de dezvoltare și să putem să beneficiem pe deplin de tot ce înseamnă implementarea acestora.

Inclusiv în pachetul de măsuri, Sprijin pentru România sunt alocate fonduri: 60% sunt alocate pentru investiții în economie, și în mod deosebit pentru sprijinirea locurilor de muncă.

Discutăm de 40% din acest pachet fonduri alocate pentru sprijinirea cetățenilor vulnerabili și săptămâna trecută discutam de faptul că a fost adoptată o OUG prin care disponibilizam fonduri de la bugetul de stat pentru a putea să acoperim diferența aceasta de preț la materialele de construcție precum și costurile cu forța de muncă”, a spus premierul Ciucă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`