Premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, a vizitat joi două companii de succes din județul Alba, Unitatea de producție Star Assembly din Sebeș și Transavia, firmă privată cu capital integral românesc despre care spune că „este un model de business pe care Guvernul îl încurajează să fie replicat de mediul de afaceri”, conform comunicatului transmis astăzi de liberali.
„Ceea ce am văzut astăzi în această companie, tehnologia și echipamentele pe care se lucrează, îmi dă încredere că producătorii români sunt în măsură să ofere pieței produse de calitate și să fie parteneri în efortul Guvernului de a garanta siguranța alimentară. Este un model de business pe care Guvernul îl încurajează să fie replicat de mediul de afaceri, a declarat liderul liberalilor.
Potrivit PNL, susținerea agriculturii și industriei alimentare reprezintă o componentă importantă din Programul „Sprijin pentru România”.
„Guvernul condus de președintele PNL, Nicolae Ciucă, a pus la dispoziția fermierilor români 300 de milioane de euro granturi pentru capital de lucru, o măsură care va contribui la reducerea impactului generat de creșterea prețurilor la produsele de bază. În plus, a fost stabilit la 3.000 de lei lunar salariul minim în agricultură și industria alimentară”, spun liberalii.
PNL a vorbit și despre vizita efectuată de Nicolae Ciucă la Unitatea de producție Star Assembly, a cărei includere de către Merceds Benz în programul său de retehnologizare, a punctat premierul, înseamnă noi locuri de muncă și va aduce plus-valoare economiei locale”
„Președintele PNL a spus și că încrederea manifestată de investitorii germani în mediul de afaceri din România poate încuraja și alți investitori străini, iar măsurile din programul de guvernare și PNRR au în vedere atât componenta de investiții, cât și componenta de reforme”, se mai arată în comunicatul PNL.
Nicolae Ciucă a declarat administrația liberală din Alba este un model pentru ceea ce trebuie să fie angajamentul aleșilor în fața cetățenilor, notează PNL.
„În întâlnirea cu aleșii locali liberali din județ, la care a participat și secretarul general interimar, Lucian Bode, președintele PNL, Nicolae Ionel Ciucă, a punctat că administrația liberală din Alba este un model pentru ceea ce trebuie să fie angajamentul aleșilor în fața cetățenilor. De asemenea, președintele PNL a subliniat că soluțiile pentru multiplele crize pe care le traversează România, din cauza contextului geopolitic, se află în pachetul de măsuri «Sprijin pentru România», implementarea PNRR și absorbția fondurilor europene”, se mai arată în același comunicat.