Premierul Nicolae Ciucă, liderul PNL, și Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților și liderul PSD, se află zilele acestea în Japonia, pentru a participa la funeraliile de stat organizate în onoarea fostului prim-ministru Shinzo Abe.
Luni, cei doi au mers la o întâlnire cu Liga Parlamentară de prietenie Japonia-România, condusă de Ichiro Assawa, parlamentar japonez și liderul celui mai mare partid din Japonia – Partidul Liberal Democrat. Ciucă și Ciolacu au fost nevoiți să se descalțe, conform obiceiului din această țară, și să stea pe niște scaune fără picioare, la fel ca restul participanților.
Din imaginile video oficiale se poate o observa că Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au fost invitați să se descalțe și să rămână în șosete la întâlnirea respectivă.
:format(webp):quality(webp)/http://b1tv.ro/wp-content/uploads/2022/09/ciuca-ciolacu-in-japonia.jpg)
De asemenea, participanții, inclusiv cei doi, au stat în jurul unei mese așezați pe scaune fără picioare.
:format(webp):quality(webp)/http://b1tv.ro/wp-content/uploads/2022/09/ciolacu-ciuca-japonia.jpg)
În cadrul reuniunii, premierul a vorbit despre parteneriatul strategic dintre Romnia și Japonia.
„Componenta de securitate și apărare reprezintă unul din cei patru piloni de cooperare ai viitorului nostru parteneriat, de mare interes pentru ambele părți. Coordonarea strânsă și permanentă între noi este cu atât mai importantă și necesară în contextul provocărilor strategice cu care ne confruntam”, a afirmat premierul.
Discuțiile s-au concentrat pe cooperarea economică, Japonia fiind cel mai mare investitor asiatic in România.
La rândul său, Marcel Ciolacu a vorbit cu premierul nipon Fumio Kishida.
„România și Japonia au datoria să continue toate proiectele începute atât pe plan politic, cât și economic. Acesta este mesajul pe care i l-am transmis prim-ministrului Japoniei, Fumio Kishida, în cadrul întâlnirii pe care am avut-o împreună cu premierul Nicolae Ciucă. Cel mai important obiectiv este să reușim să accelerăm formalizarea Parteneriatului Strategic dintre țările noastre, un parteneriat solid care să fie fundamentat pe patru direcții principale: politic, de securitate, economic și cultural-științific”, a scris Marcel Ciolacu, luni, pe Facebook.