Nicușor Dan: Dacă există probleme cu apa caldă, trebuie întrebat primarul în funcție al Bucureștiului, Gabriela Firea, care și-a abandonat mandatul în plină criză sanitară (VIDEO)

Nicușor Dan: Dacă există probleme cu apa caldă, trebuie întrebat primarul în funcție al Bucureștiului, Gabriela Firea, care și-a abandonat mandatul în plină criză sanitară (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Nicușor Dan a subliniat că Gabriela Firea este încă primar general în funcție, astfel că ea ar trebui întrebată despre problemele din termoficare. Primarul general ales a acuzat-o pe social-democrată că „și-a abandonat” mandatul, obligațiile legaleși toate preocupările pe care le avea în ceea ce privește coronavirusul, în plină criză sanitară. „Asta este o chestiune foarte gravă”, a declarat el, în timpul conferinței de presă de joi.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Nicușor Dan: Gabriela Firea este un primar care și-a abandonat mandatul, și-a abandonat obligațiile legale

„Vreau să spun un lucru foarte important, pentru că, din păcate, nu este foarte bine înțeles. În ultimele patru săptămâni, primarul Bucureștiului a fost Gabriela Firea. Azi, primarul Bucureștiul este Gabriela Firea și săptămâna următoare, care începe de azi, primarul Bucureștiului este tot Gabriela Firea. Deci dacă cineva are o problemă cu apa caldă, trebuie să întrebe pe primarul în funcție al Bucureștiului, pe Gabriela Firea, și nu pe mine. Este un primar care și-a abandonat mandatul, și-a abandonat obligațiile legale. Este un primar care a abandonat, în plină criză sanitară, toate preocupările pe care le avea – și alea puține – în ceea ce privește coronavirusul. Asta este o chestiune foarte gravă”, a declarat Nicușor Dan, care susține că„în mod deliberat se pregătește o iarnă grea pentru bucureșteni în ceea ce privește serviciul de încălzire și apă caldă”.

Primarul general ales al Capitalei a precizatcă mai este de așteptat cel puțin o săptămână până la preluarea mandatului său, în contextul în care, „prin șicane penibile”, PSD încearcă „în mod iresponsabil” să întârzie procesul.

„V-am invitat la această conferință de presă ca să vă informez și pe dumneavoastră și, prin intermediul dumneavoastră, bucureștenii despre șicanele penibile ale PSD, prin care încearcă în mod iresponsabil să întârzie validarea candidaturii mele și, astfel, preluarea mandatului de primar al Bucureștiului. Suntem la patru săptămâni de la alegeri. Sunt multe orașe, multe primării în care primarii în funcție și-au preluat deja mandatul de câteva zile și au început să rezolve problemele locuitorilor din respectivele localități. Sunt primari de toate culorile politice. La București însă, la Primăria Generală, o să mai așteptăm cel puțin o săptămână din cauza, repet, a atitudinii iresponsabile a PSD. Vorbim de 52 de cereri de apel, pe care le-au făcut consilieri PSD și apropiați ai PSD la hotărârea Tribunalului prin care mi-a fost validată candidatura – 52 de cereri de apel, care vor fi discutate luni, de către Curtea de Apel București. Sunt motive ridicole, se vorbește de fraudă electorală, în același stil conspiraționist cu care PSD ne-a obișnuit în ultimii ani. Nu mai spun de faptul că aceste cereri sunt toate copy-paste una din cealaltă, se preiau inclusiv greșelile de ortografie una din cealaltă. Se cere prin ele nici mai mult, nici mai puțin, acum, la patru săptămâni după alegeri, decât reluarea alegerilor locale în București dacă vă puteți închipui. Sunt convins, luni se va pronunța Curtea de Apel pe chestiunea asta”, a declarat Nicușor Dan.

Tags: