Nicușor Dan, victorie în instanță, după denunțul făcut la DNA. Atacuri la adresa fostei administrații

Nicușor Dan, victorie în instanță, după denunțul făcut la DNA. Atacuri la adresa fostei administrații
Foto: Inquam Photos / George Călin

Nicușor Dan, primarul Capitalei, a obținut în instanță anularea definitivă din partea Curții de Apel București a PUZ-ulu Sectorului 3. Anunțul a fost făcut de edilul local pe pagina sa de Facebook.

„Curtea de Apel Bucureşti a anulat definitiv PUZ Sector 3. În acest moment, PUZ Sector 3 şi PUZ Sector 6 sunt anulate definitiv, PUZ Sector 5 este anulat în prima instanţă, iar PUZ Sector 2 şi PUZ Sector 4 sunt contestate în instanţă (administraţia precedentă nu a mai apucat să emită PUZ Sector 1)”, a anunțat Nicușor Dan.

În martie 2019, Nicușor Dan a depus plângere la DNA față de adoptarea PUZ-urilor Sectorul 3.

„În februarie 2021, la propunerea mea, Consiliul General a suspendat pentru un an executarea PUZ-urilor de sector. În iunie 2021 am finalizat analiza de legalitate şi de oportunitate a PUZ-urilor de sector, am solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii constatarea nelegalităţiii şi Prefectului Municipiului Bucureşti, atacarea în instanţă. Aştept în continuare ca Inspectoratul de Stat în Construcţii să finalizeze verificarea legalităţii”, a mai transmis Nicușor Dan.

Nicușor Dan, atacuri la adresa Gabrielei Firea

De asemenea, Dan a lansat noi atacuri la adresa fostei administrații.

„(…) Consecinţele au fost dispariţia spaţiilor verzi, aglomerarea traficului, pierderea potenţialului turistic al oraşului, insecuritatea juridică şi investiţională (cumperi o casă şi nu eşti sigur că nu te trezeşti cu un bloc pe parcela vecină), distorsionarea pieţei de profesionişti (este preferat arhitectul care obţine un etaj în plus) şi multe altele”.

„Bucureştiul are nevoie de dezvoltare, are nevoie de dezvoltatori privaţi, dar dezvoltarea trebuie să se facă pe baze profesionale corecte, în interes public. Prin noua Comisie Tehnică de Urbanism punem bazele dezvoltării urbane corecte a Bucureştiului şi a unui dialog legitim între administraţie şi investitori”, a mai transmis primarul Capitalei.