"Nu l-aș vota niciodată pe Liviu Dragnea în nicio funcție publică". Un fost prefect de Teleorman șterge pe jos cu cel considerat "Dumnezeul" județului

"Nu l-aș vota niciodată pe Liviu Dragnea în nicio funcție publică". Un fost prefect de Teleorman șterge pe jos cu cel considerat "Dumnezeul" județului
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Fostul prefect al județului Teleorman Teodor Nițulescu s-a prezentat, marți, din nou în fața procurorilor de la DNA pentru a fi audiat ca martor. La ieșirea de la DNA, acesta s-a lansat într-o nouă serie de declarații dure la adresa lui Liviu Dragnea, cel cu care a colaborat pe vreama când actualul lider PSD deținea funcția de președinte al CJ Telorman, iar Nițulescu a fost pe rând primar de Alexandria sau prefect.

"Eu nu l-aș vota niciodată pe Liviu Dragnea în nicio funcție publică", a afirmat Teodor Nițulescu când a fost întrebat de jurnaliști dacaă Dragnea ar trebui să își dea demisia din fruntea Camerei Deputaților, conform Hotnews.

Fostul prefect de Teleorman a ținut să contrazică și afirmațiile făcute de alți foști colaboratori ai lui Dragnea, cum că acesta ar fi fost un "Dumnezeu" al județului.

"Eu nu l-am perceput ca Dumnezeu pe Liviu Dragnea, deoarece începând cu anul 2001 până în 2005 i-am fost șef și nu putea să fie Dumnezeu câtă vreme eram șeful organizației PSD Teleorman și prefectul județului. (…) Cred că este un pic exagerată chestiunea. Dragnea este totuși un om, nu poate să fie Dumnezeu. Este unul ca toți oamenii, ca noi toți", a precizat Nițulescu.

Întrebat despre transferarea ilegală a Insulei Beline, Nițulescu a precizat că sub conducerea lui Dragnea, guvernul ar putea să schimbe proprietarul a oricărui loc din țară.

"Un furt cu hotărâre de Guvern. Despre ce discutăm? Mâine, poimâine s-ar putea ca Guvenul să ia vârful Omu și să-l dea firmei Tel Drum. (…)Nu pescuitul era important acolo, ci materialul pentru activitate", a spus fostul prefect al județului Teleorman.