UPDATE / DREPT LA REPLICĂ // Organizația Agent Green, al cărei președinte este Gabriel Păun, consilier onorific al lui Florin Cîțu, critică Guvernul pentru lipsă de transparență în privința PNRR

UPDATE / DREPT LA REPLICĂ // Organizația Agent Green, al cărei președinte este Gabriel Păun, consilier onorific al lui Florin Cîțu, critică Guvernul pentru lipsă de transparență în privința PNRR
Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

UPDATE: În urma publicării acestui articol, am primit un drept la replică de la Gabriel Păunpe care îl redăm integral:

„1. CV-ul meu corect este aici

https://gov.ro/fisiere/pagini_fisiere/Gabriel-PAUN-CV.PDF

2. Pentru cazul Raul Alb s-a facut disjunctie. Nu am nicio legatura cu dosarul in care sunt implicati Alin Andrioni si dl. Bocea. Eu sunt parte din alt dosar in calitate de parte vatamata intr-o tentativa de omor la adresa mea. (atasata adresa care mi-a fost transmisa prin avocat Catalina Radulescu).

3. In momentul accidentului din Raul Alb in care a fost implicat Alin Andrioni (la volan) si omul de afaceri Bocea, eu ma aflam la pamant si eram batut de oamenii lui Bocea. Acest incident regretabil petrecut acum 6 ani s-a peterecut intr-un weekend in care ma aflam in timpul liber in retezat la o pensiune unde am fost recunoscut de niste activisti locali pe care nu ii cunosteam intre care si Alin Andrioni. La insistentele lor i-am insotit in ziua urmatoare la Raul Alb pentru a constatari asupra unor posibile agresiuni asupra mediului unde am apucat sa fac doar 2 poze de pe un drum public pietruit unde am fost atacati imediat dupa ce am ajuns acolo. Sunt o peroana non-violenta si nu am ripsotat. Am fost batut grav in cateva episode pana am reusit sa fug. Am avut coaste rupte si ambele maini cu leziuni dintre care una ma afecteaza pentru tot restul vietii.

Video este aici:

https://youtu.be/_2d6XR23nbA

4. La incidentul de la Raul Alb nu a fost nimeni de la DW ci o amica si colega de munca de la Vienna unde lucram la acea data pentru organizatia Vier Pfoten in calitate de Director International.

5. Nu am avut nicio implicare in legatura cu scrisoarea transmisa de agent green prin reprezentanta legala a organizatiei, doamna Raluca Nicolae, catre premierul Florin Citu si catre ministrul Cristian Ghinea referitor la sugestii de imbunatatire pentru PNRR. Raluca Nicolae este membru fondator si poate lua decizii fara sa ma consulte. Prin urmare asocierea mea in acest articol nu are sens. Este un atac nejustificat atat la premier, cat si un atac la persoana mea si un atac la adresa Guvernului.

In plus, consider ca este chiar normal, democratic si laudabil ca organizatia continua sa ramana intransigenta si impartiala, indiferent de functia onorifica pe care eu o am in prezent.

6. Am o relatie de munca excelenta cu premierul Citu in calitatea de consilier onorific bazata pe un schimb efficient de informatii despre protectia mediului si bunastarea animalelor. Am propus o serie de teme de lucru pe care speram sa incepem sa le punem in practica in viitorul apropiat in special dup ace problema pandemiei va mai scadea in amploare.

7. Presedintele verzilor europeni, Thomas Waitz nu sustine Agent Green in vreun fel aparte. Eu lucrez cu acest europarlamentar pe mai multe subiecte de protectia animalelor si mediu la nivel European, nu doar in calitatea mea de reprezentant al Agent Green ci si in calitatea mea actuala de director UE al Animals International. In acest cadru conduc o serie de investigatii in cadrul actualei anchete a Parlamentului European pe tema export cu animale vii, anchetă care vizeaza proasta performanta a Comisiei Europene si a numeroase State Membre.

8. premiul pe care l-am primit este EuroNatur 2016 si este onorific, nu material

https://www.euronatur.org/en/what-we-do/campaigns-and-initiatives/euronatur-award/euronatur-award-2016/

9. Va rog sa prezentati sursele Dvs la care faceti referire si care v-au indus in toate aceste multiple erori.

10. Apreciez jurnalismul de calitate, impartial. Consider ca articolul initial publicat de Dvs nu este unul impartial.

11. Agent Green nu accepta finantari publice. Finantarea la care faceti referire nu are legatura cu MFE. Fondurile SEE sunt intermediate de Fundatia pentru Parteneriat.

Cu stimă,

Gabriel PAUN

Presedinte

AGENT GREEN”

Știrea inițială

Gabriel Păun, președintele Agent Green și consilier onorific al premierul Florin Cîțu, critică Guvernul pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care aa fost prezentat, miercuri, în Parlament. Organizația Agent Green se numără printre ONG-urile care au transmis o scrisoare deschisă prin care și-au exprimat nemulțumirile cu privire la ”lipsa de transparență” din partea Guvernului în privința PNRR, potrivit gândul.ro.

Guvernul, criticat pe tema PNRR de organizația Agent Green, condusă de Gabriel Păun, consilier onorific al lui Florin Cîțu

Așadar, pe de o parte, Gabriel Păun în consiliază pe premierul Florin Cîțu pe probleme de mediu, iar, pe de altă parte organziația al cărei fondator este critică Guvernul pe tema PNRR.

În scrisoarea deschisă, adresată premierului Florin Cîțu și ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, și semnată de reprezentanții ONG-urilor de mediu, se vorbește despre ”lipsa prezentării unei viziuni de ansamblu, cu o logică de intervenție solidă bazată pe obiective clare, a PNRR”.

Potrivit semnatarilor scristorii, în PNRR nu sunt prezentate detalii despre ”proiectele eligibile pentru Pilonul 1 – Tranziția Verde”.

”Această abordare generează o lipsă de transparență din partea Guvernului României în ceea ce privește proiectele propuse pentru finanțare din cadrul celor 29,2 milliarde de euro care urmează să fie alocate României. De asemenea, este alarmant faptul că planul nu prezintă detalii cu privire la proiectele eligible pentru Pilonul 1 – Tranziția Verde în cadrul PNRR, și la măsura în care planul, în ansamblul său, este coerent cu obiectivele Pactului verde european”, se arată în scrisoarea citată.

”Cerem Guvernului României să facă publice proiectele propuse pentru finanțare în PNRR, însoțite de prezentarea modului în care aceste proiecte evită impactul semnificativ negativ asupra mediului şi, în cazul proiectelor din Pilonul I – Tranziția Verde, a modului în care aceste proiecte sunt aliniate cu Pactul verde European”, se mai arată în scrisoarea citată.

Cine este Gabriel Păun

Organizația Agent Green a fost fondată în anul 2009. Gabriel Păun, fondatorul și președintele organizației este cunoscut drept unul dintre cei mai vocali activiști de mediu din România. De-a lungul timpului, a llucrat pentru Eco Sens, Vier Pfoten și Greenpeace, iar din februarie 2021 este consilier onorific al premieruluiFlorin Cîțu, o funcție neremunerată.

Incidentul de la Râul Alb

În urmă cu mai bine deșase ani, o mașină în care se afla Gabriel Păun, mașină condusă de activistul de mediu Alin Andrioni, a fost implicată într-un accident grav în urma căruia omul de afaceri din Deva Mihalache Bocea a rămas paralizatde la brâu în jos.

În 2016, Alin Andrioni a fost desemnat candidatul Partidului Verzilor la Primăria Hațeg.

Dosarul deschis în urma accidentului a fost trumis în judecată în septembrie 2019, după care ăîn iulie 2020 a fost retrimis la procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În dosar a fost audiat și senatorul USR Mihai Goțiu. Procurorii l-au acuzat pe Andrioni de tentativă de omor pentru că în momentul respectiv el se afla pe proprietatea omului de afaceri rănit grav în accident.

Povestea acestui incident este relatată pe site-ul raulalb.ro, acolo unde, în cel mai recent articol publicat se vorbește despre sumele de bani pe care le gestionează ONG-urile de mediu.

Conform politicilor europene, Guvernul României a alocat prin Ministerul Fondurilor Europene sume considerabile pentru proiecte generatoare de energie regenerabilă. Pe de altă parte, din aceleaşi surse bugetare s-au făcut finanţări la fel de importante pentru membrii unor ONG-uri de Mediu cu scopul de a promova noile politici de mediu stabilite pentru spaţiul european. Așa s-a ajuns caprin ONG-urile de Mediu să se învârtă enorm de mulţi bani publici, însă de cele mai multe ori activiştii acţionează cu rea-credinţă şi numai acolo unde au un interes, altul decât protecţia mediului.(…)

Spre exemplu,Asociației Efectul Fluturea primit36.999 euro,la data de 1 aprilie 2015, prin Ministerul Fondurilor Europene din fondurile EEA Grants, pentru înfiinţarea site-ul „declic.ro”, platformă care a produs cele mai multe dezinformări în legătură cu MHC-urile de pe Râul Alb. În acelaşi registru se înscrie şiAsociaţia Agent Greencare a primit o finanţare de110.302 euro,încasaţi în 1 martie 2015, tot prin Ministerul Fondurilor Europene din fondurile EEA Grants. Cele două ONG-uri au fost implicate nemijlocit în scandalul care a dus la tentativa de omor de pe Râul Alb din 24 mai 2015. Curios este faptul că veniturile celor două asociații au crescut de aproape zece ori după ce au declanşat campania împotriva noastră”, se arată într-o postare de pe site-ul citat.