Ionuț Moșteanu, vicepreședinte și purtător de cuvânt al partidului, a oferit declarații de presă, de la ora 11:00, de la intrarea în CCR. „Am găsit și doi liberali de la PNL: Vîlceanu și Pecingină. Sunt deci senatori de la USR, Forța Dreptei și PNL. Sunt aici 46 de pagini de neconstituționalitate. Sunt 13 articole din Constituție călcate în picioare de Ciolacu.”
Moșteanu mai spune că n-au fost respectate condițiile pentru angajarea răspunderii Guvernului, Guvernul și-a asumat răspunderea pentru un pachet de legi, sunt modificate 22 de acte normative: „Nu e un proiect de lege unitar, nu este respectată condiția aplicării imediate a legii, este alabala portocala în tot proiectul acesta, unele se aplică de la 1 octombrie, unele prevederi se aplică la anul, unele în 2025, ori CCR a spus în nenumărate rânduri că asta nu e în regulă și a admis seseizări de neconstituționalitate.
În cazul nostru, au făcut o reformă care se aplică neunitar, nu era urgență, trebuia trecut prin Parlament. Se încalcă principiul egalității în fața legii prin tratament inegal și discriminările făcute.
Am blocat această lege noi, USR cu Forța Dreptei și cu cei doi peneliști și această lege nu va intra în vigoare, așteptăm termenul CCR, o să vedem ce termen vor da, până vor judeca cei de la CCR, acest proiect este blocat, este oprit, nu va crește nicio taxă, din acest moment practic legea nu există.”