Premierul Kyriakos Mitsotakis i-a mulțumit președintelui Klaus Iohannis pentru sprijinul acordat de România în lupta cu incendiile din Grecia. Ce au discutat cei doi oficiali

Premierul Kyriakos Mitsotakis i-a mulțumit președintelui Klaus Iohannis pentru sprijinul acordat de România în lupta cu incendiile din Grecia. Ce au discutat cei doi oficiali
Kyriakos Mitsotakis Sursa foto: Facebook

Președintele României, Klaus Iohannis, a discutat miercuri la telefon cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis, care i-a mulțumit în numele poporului elen pentru sprijinul acordat în lupta împotriva incendiilor din Grecia prin misiunea pompierilor români, care au răspuns prompt apelului autorităților grecești, informează Administrația Prezidențială.

Klaus Iohannis a discutat cu Kyriakos Mitsotakis, care a mulțumit României pentru sprijinul acordat în lupta cu incendiile din Grecia

„Președintele Klaus Iohannis i-a mulțumit Premierului Kyriakos Mitsotakis pentru cuvintele de apreciere și a exprimat solidaritatea cu poporul elen în aceste momente dificile, precum și compasiunea pentru victimele și toți cei afectați de incendiile devastatoare din ultimele zile. Această solidaritate este demonstrată nemijlocit prin acțiunea celor 108 pompieri români aflați în misiune în Grecia pentru acordarea de sprijin în combaterea incendiilor care s-au răspândit pe arii extinse și salvarea vieților omenești. Grupul de pompieri s-a deplasat în Grecia, cu 23 de autospeciale, în baza solicitării de asistență internațională formulate de Guvernul elen prin Mecanismul European de Protecție Civilă”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Potrivit sursei citate, președintele Klaus Iohannis și premierul Kyriakos Mitsotakis au discutat și despre relațiile bilaterale excelente dintre România și Grecia, dar și despre colaborarea la nivel european și internațional.

„Cu referire la Raportul privind schimbările climatice, publicat la începutul acestei săptămâni de ONU, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că magnitudinea și ritmul accelerat în care acestea au loc, dar și efectele lor dramatice, precum incendiile de vegetație la care asistăm în prezent, necesită o acțiune fermă, coordonată la nivel european și internațional, pentru a implementa politici publice adecvate prin care să protejăm mediul înconjurător”, a mai precizat Administrația Prezidențială.