Președintele României, Klaus Iohannis, va participa joi și vineri la reuniunea extraordinară a Consiliului European, în format de videoconferință, a precizat Administrația Prezidențială.
Conform Administrației Prezidențiale, „agenda discuțiilor va viza aspecte privind coordonarea Uniunii Europene în contextul pandemiei de COVID-19 și acțiunea în domeniul sănătății, cu accent pe lecțiile învățate din criza curentă, consolidarea rezilienței UE în domeniul sănătății și al managementului crizelor, în perspectiva creării unei Uniuni a Sănătății, precum și aspecte privind cooperarea internațională în domeniu”.
„De asemenea, în cadrul discuțiilor vor fi abordate securitatea și apărarea, îndeosebi cooperarea la nivel UE și complementaritatea UE-NATO, și aspecte privind Vecinătatea Sudică a Uniunii Europene – o dezbatere strategică în baza Comunicării comune a Comisiei Europene și Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate privind un Parteneriat reînnoit cu Vecinătatea Sudică”, se mai arată în comunicatul Cotroceniului.
Agenda Președintelui arată că șeful statului va participa joi, 25 februarie, la summitul Partidului Popular European. Ulterior, de la 16, este programată să înceapă reuniunea extraordinară a Consiliului European, reuniune ce va continua vineri, începând cu ora 10. Toate evenimentele se vor desfășura în format de videoconferință.
În pregătirea reuniunii de joi și vineri, șeful statului româna discutat marți cu Charles Michel, președintele Consiliului European, și cu alți lideri europeni.
Potrivit Consiliului European, în 25 și 26 februarie, membrii „se vor reuni prin videoconferință pentru a discuta despre situația actuală a pandemiei de COVID-19, pregătirea pentru amenințările la adresa sănătății, securitate și apărare, precum și despre relațiile cu vecinătatea sudică”.
Printre altele, oficialii „vor desfășura un prim schimb de opinii cu privire la lecțiile învățate până în prezent pe parcursul pandemiei, în vedereaconsolidării rezilienței UE la amenințările la adresa sănătății”. Totodată, „vor discuta, de asemenea, despre modalitățile de consolidare a solidarității internaționale și a viitoarei cooperări internaționale în domeniul sănătății”.
Totodată, liderii UE vor pune în scenă o dezbatere strategică despre politica europeană de securitate și apărare. Conform Consiliului European, discuția se va axa pe: