PSD a anunțat că solicită ca la nivelul Guvernului să se elaboreze urgent un act normativ pentru suspendarea temporară a importurilor de cereale din Ucraina.
Social-democrații spun că e treaba lui Daniel Cadariu (PNL), ministrul Antreprenoriatului și Turismului, care gestionează politica de comerț a României, să colaboreze cu Ministerul Agriculturii (condus de Petre Daea de la PSD) pentru redactarea actului normativ care să fie adoptat dacă problema cerealelor ucrainene nu va fi rezolvată în timp util la nivelul Comisiei Europene.
Într-un comunicat emis joi, PSD l-a acuzat pe ministrul Cadariu că fuge de răspundere: „Această măsură ar fi putut fi discutată în cadrul întrevederii de miercuri a miniștrilor de comerț din UE cu vicepreședintele CE care gestionează acest domeniu, la care au participat și miniștrii agriculturii, dacă domnul Cadariu nu ar fi fugit de responsabilitatea pe care o are în domeniul comerțului exterior și nu ar fi lipsit de la întâlnire”.
Social-democrații punctează că e nevoie de o soluție comună la nivelul UE: „În acest sens, PSD salută propunerea vice-președintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, ca șefii guvernelor din cele cinci state afectate să adopte o poziție comună prin care să se activeze mecanismele europene speciale privind suspendarea acestor importuri”.
„Dacă însă această poziție comună nu se va contura într-un interval rezonabil, situația României va deveni deosebit de gravă în contextul în care celelalte state din regiune au luat deja măsuri unilaterale pentru interzicerea importurilor din Ucraina. Prin urmare, Guvernul României va fi nevoit să adopte măsura suspendării importurilor până când Comisia Europeană va furniza un răspuns adecvat pentru rezolvarea acestei probleme”, a mai transmis PSD.
Partidul a mai ținut să precizeze că România a sprijinit cel mai mult Ucraina în privința exporturilor de cereale – peste jumătate dintre ele, respectiv peste 14 milioane de tone, au traversat teritoriul țării noastre.
Totodată, PSD insistă că România trebuie să ajute în continua Ucraina prin asigurarea culoarelor de tranzit pentru cerealele acesteia către statele terțe.
Amintim că, pe 18 aprilie, PSD a anunțat că va cere în coaliție suspendarea temporară a importurilor de produse agro-alimentare din Ucraina, iar pe 11 aprilie a cerut Ministerului de Externe, condus de Bogdan Aurescu, să să inițieze negocieri cu Ucraina pentru suspendarea temporară a exporturilor de cereale pe piața românească.