Se apropie alegerile locale, iar viața și activitatea candidaților la primării sunt puse pe „tapet”. Pentru Primăria Capitalei lupta se dă între Gabriela Firea (PSD) și ONG-istul Nicușor Dan.
Europarlamentarul Traian Ungureanu reamintește că ultimul “independent” care a păstorit Primăria Bucureștiului este penalul Sorin Oprescu.
“Oprescu a tăvălit tot sistemul politic sub acuzaţia de nesimţire şi a cîştigat Primăria Bucureştiului. Restul se cunoaşte, se cercetează şi se pedepseşte conform legii”, scrie Ungureanu într-un editorial pentru Adevărul.
Nu este numai cazul lui Oprescu. Foarte mulți dintre cei care au ajuns la șefia unei primării mari sunt suspectați sau anchetați penal. În țară, jumătate dintre edili au probleme cu legea, iat în București 6 dintre cei 7 primari sunt cercetați penal.
“Neîndoios, clasa politică e deţinătoarea cîtorva milenii potenţiale de puşcărie.
Între atîtea decrete morale ample, măcar un lucru e clar, fără să fie microscopic: există un partid care se supune legii. PNL. Liberalii nu trebuie decoraţi pentru asta, dar diferenţa e clară. A se compara cu PSD, partidul care îşi menţine liderii numai şi numai cu condiţia ca aceştia să primească cel puţin o condamnare penală în primele 12 luni de mandat”, susține eurodeputatul.
Așadar, pe 5 iunie românii își aleg primarii pentru următorii 4 ani.
“Alegătorii PSD se scutură ca de o scamă şi se duc să o voteze pe Firea. Alegătorii anti-PSD se împart. Unii îl votează pe Nicuşor Dan. Alţii stau acasă. Şi unii şi alţii o fac pe Firea primar. Unde? La Bucureşti. Pe 5 iunie, cînd va avea loc, de fapt, turul II. Ultimul trur. După care, erorile nu se mai poate corecta. Aşadar, pe 5 iunie, nu vă pierdeţi cu Firea!”, conchide Traian ungureanu.