Liderul PSD, Sorin Grindeanu vrea să o scoată pe Diana Buzoianu, ministrul Mediului, din Guvern în urma crizei apei potabile din județele Prahova și Dâmbovița. Grindeanu a discutat cu premierul Ilie Bolojan.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu vrea să îi forțeze mâna lui Ilie Bolojan să o dea afară pe Buzoianu.
„O să încerc să am o întâlnire astăzi cu domnul prim-ministru Ilie Bolojan şi daţi-mi voie prima oară să discut cu domnia sa şi apoi să anunţ ceea ce dorim noi. Eu cred că e corect aşa.”, a spus preşedintele PSD.
Și s-a ținut de cuvânt. Sorin Grindeanu a mers la Palatul Victoria și a cerut demiterea Dianei Buzoianu de la Ministerul Mediului. Asta se pare că a fost dorința celor mai mulți PSD-iști în ședința Biroului Național al partidului.
„Corneliu Ștefan (Dâmbovița): Suntem în a 12-a zi în care oamenii nu au apă potabilă. Este foarte grav. Și văd că doamna de la USR, de la Mediu, se ține de jocuri politice la București.
Nistor (Hunedoara): Nu se poate, domnule! Să plece odată și să își asume dezastrul. Chiar vrea să fie focar de infecție acolo?!
Pucheanu (Galați): Eu sunt scandalizat că a numit politruci de la USR de sus până jos în Apele Române și acum tot ea are tupeu să facă scandal.
Grindeanu: Voi avea astăzi o discuție cu Bolojan. Doamna Buzoianu trebuie să plece.” sunt doar câteva din părerile liderilor PSD.
Solicitarea ca Buzoianu să plece de la minister a fost făcută inclusiv la dezbaterea de luni, din plenul Camerei Deputaţilor, la Ora Guvernului, când PSD şi AUR au cerut demisia ministrului USR. Într-o ședință tensionată, discursul Dianei Buzoianu a fost întrerupt de membri ai opoziției care au scandat „demisia”. PSD s-a alăturat acestor solicitări, acuzând-o pe Buzoianu de incompetență.
Sorin Grindeanu a declarat: „Este inacceptabil ca un ministru să nu își asume responsabilitatea pentru o criză de asemenea proporții. Cetățenii au dreptul la apă potabilă, iar guvernul trebuie să răspundă pentru eșecurile sale.”
Cu toate acestea, Diana Buzoianu a refuzat să demisioneze, afirmând că problemele sunt rezultatul unei infrastructuri vechi și al unei gestionări defectuoase de către autoritățile locale și compania Apele Române. Ea a subliniat că ministerul său a luat măsuri pentru a remedia situația și a asigura aprovizionarea cu apă în regim de urgență.
„Nu voi demisiona pentru că nu este vina mea. Am făcut tot ce a fost posibil pentru a gestiona această criză.” a declarat Buzoianu.
Premierul Ilie Bolojan a intervenit în apărarea ministrului, afirmând că demiterea acesteia nu ar rezolva problemele structurale ale sistemului de apă din România.
„Diana Buzoianu a lucrat neobosit pentru a soluționa această criză. Problemele sunt mai adânci și necesită o reformă sistemică, nu doar schimbări de personal.” a spus Bolojan.