Deputatul USR, Radu Miruță, a vorbit în emisiunea „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV, despre „Legea lui Iohannis”, inițiativa legislativă a PNL care i-ar permite președintelui în funcție să candideze ca independent pe lista unui partid politic pentru un loc la Senat.
Miruță a subliniat faptul că în Constituție scrie clar că președintele României este independent politic, adică nu face politică. Deputatul se întreabă ce s-ar întâmpla în perioada asta de 3 luni, până la alegeri, “am avea un președinte care ar candida la PNL, dar poate să spună că nu face politică?”.
„Mie mi se pare că situația aceasta este echivalenta unor 2 combinatori, care se prefac că se ceartă cât timp iau țara asta și o prăduiesc la bucată. PSD a făcut treaba asta pentru Ion Iliescu și îi va cuviința PNL-ului să facă și el pentru Iohannis, chiar dacă acum pare că strânge puțin cu ușa, doar ca să crească prețul.
În țara asta, legea nu se face pentru un om.
Nu este validă scuza că îi oprești unui om un drept, pentru că domnul Iohannis are opțiunea să nu mai fie președintele României. Nu e că îi oprești tu un drept, nu îl lași și în cal, și în căruță.
Constituția spune foarte clar că Președintele României este independent politic, nu face politică.
Ce s-ar întâmpla în perioada asta de 3 luni? Am avea un președinte care ar candida la PNL, dar poate să spună că nu face politică? În toată perioada asta, în schimb, inflația crește în continuare, împrumuturile cresc, problema cu Legea pensiilor pentru cei cu grupe de muncă nu este rezolvată, problema cu Legea pensiilor pentru persoanele cu dizabilități devine o umilință, le spun că le dau un fel de ajutor social, iar ei își inventează dușmani reciproc unul pe celălalt. Îi crede cineva pe oamenii ăștia că realmente ei sunt dușmani politici, cât timp stau în aceeași zi, în aceeași perioadă la guvernare? Dar cum vine asta? Să mă scuzați, până la ora 4:00 stau împreună în Palatul Victoria și după, unul o ia pe o gaură de metro, unul o ia pe cealaltă și sunt certați?
Este o preocupare, în special, a Partidului Național Liberal de a mima că se rupe de PSD. Sunt lipiți de PSD ca timbrul de scrisoare și de aceea fostul premier, actualul candidat Nicolae Ciucă, nu poate avea un mesaj credibil anti-PSD. Singurul candidat cu un mesaj credibil anti-PSD este Elena Lasconi, că nu e parte a acestor grupuri care de 30 de ani, ba pe o siglă de partid, ba pe cealaltă fac combinații”.