Eurodeputatul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, și-a exprimat nemulțumirea în ceea ce privește declarațiile unor oficiali BNR și s-a arătat deranjat că aceștia vin în spațiul public „cu tot felul de apologii ale dezastrului”, potrivit Stiripesurse.ro.
Potrivit liberalului, unele analize venite dinspre BNR vorbesc de asemănări economice între situația din România și cea a Greciei când a intrat în faliment. Rareș Bogdan a reclamat aceste „apologii ale dezastrului” și i-a solicitat guvernatorului Mugur Isărescu să ia măsuri.
„Domnul Isărescu ar putea să-și potolească, să-și liniștească subordonații, să îi cheme la un ceai de tei. Cei care sunt acolo în funcții, pe spatele românilor, ar trebui să facă mai mult și să vorbească mai puțin”, a adăugat prim-vicepreședintele PNL.
În finalul lunii aprilie, premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, dădea asigurări că „România este o țară stabilă”.
„România este o țară stabilă și investitorii pot să vină în România, de altfel au și venit, avem o creștere a investițiilor străine directe cu 10% în primele două luni ale anului. Astea cred că sunt elementele importante și această asumare la nivelul coaliției încă o dată pe mine mă determină să spun că am ajuns cu toții la acea maturitate politică din care putem să asigurăm decizii și să gestionăm și viața internă de partid și să putem să gestionăm și situația de guvernare”, declara oficialul, la TVR 1.