Drobul se numără printre vedetele culinare alemesei de Paște.Vă prezentăm o rețetă cuficăței și piept de pui, care îi va satisface chiar și pe cei mai mofturoși meseni,dar mai ales pecei care evită carnea de miel.
Drobul este un antreupreparat foarteversatil care se prepară de obiceidincarne și organe de miel, oaie, porc, vită, pasăre sau peste, cu ouă, condimente, ceapă și usturoi. Avantajul este că din compoziție se pot scoate ingredintele care nu vă plac, iar rezultatul va fi de fiecare datădelicios.
Se spală bine, cu apă rece,pieptul de pui și ficățeii și se taieîn cubulețe de aproximtiv1 cm. Se toacă cubulețe și ciupercileceapă și usturoiul verde șisecălesc mai apoi într-o tigaie în care au fost încinse 2 linguri de ulei și untul. Când verdețurile au început să se înmoaie, după aproximativ 3 minute,se adaugă și carnea și ficățeii.
Se asezoneazăo linguriță de sare și piper proaspăt măcinat. Se pot pune și ardei iuți tocați mărunt, dacă vă doriți că drobul să fie ușor picantă.
După ce zeama lăsată de carne scade, se oprește focul și amestecul se lasăla răcit. În acest moment mai pot fi adăugateși2-3 ouă fierte și tăiate cubulețe. Se adaugă și cele trei ouăcrude și pătrunjelul și mărarul tocate fin și se amestecă bine.
O tavă de chec se tapetează cuhârtie de copt după care compoziția se răstoarnă în această și se nivelează bine cu o lingură.
Drobul de pui se coace lacuptorul preîncălzit la o temperatura de 230 de grade Celsius,pentru aproximativ jumătate de ora.Dacă după30 de minute este frumos rumenit, se poate proba cu o scobitoare. Dacă această iese curată, drobul este gata și poate fi scos și lăsat la răcit.
După ce se răcește,drobul se bagă măcar 1 ora la frigider, pentru a sefelia fără să se sfărâme.
Poftă bună!