Rolul serviciilor secrete în combaterea evaziunii. Nicușor Dan, despre colaborarea cu ANAF

Rolul serviciilor secrete în combaterea evaziunii. Nicușor Dan, despre colaborarea cu ANAF
Sursa foto: Captura video B1 TV

Serviciile de informații trebuie să furnizeze date și rapoarte care să ajute la combaterea evaziunii fiscale, fără să se implice direct în această activitate. Nicușor Dan a subliniat că rolul de a eradica fenomenul revine ANAF și parchetelor.

Preşedintele României a explicat ce rolul serviciilor speciale în combaterea evaziunii fiscale trebuie să se rezume la culegerea de informații despre problema evaziunii și să le prezinte ANAF şi parchetelor.

„Evaziunea fiscală este deja în Strategia Naţională de Securitate, deci nu este nevoie de vreo modificare, este deja. Ceea ce noi trebuie să facem este să fim foarte clari până unde acţionează serviciile de informaţii. Adică serviciile de informaţii, pentru că evaziunea fiscală este o chestie de securitate naţională şi nu numai că o cred eu, este în documentul oficial al statului român. Ei trebuie să fie preocupaţi şi să găsească informaţiile despre această problemă şi totul este ca rolul lor să se oprească la a furniza aceste informaţii către ANAF şi către parchete. Asta este chestiunea”, a spus Nicușor Dan.

Președintele a precizat că rolul unui director civil la SRI este tocmai de a face să nu se mai ajungă la o interferență a serviciilor în activitatea altor instituții, mai mult decât este cazul.

„Și un director civil al SRI are acest lucru ca principală misiune, să nu mai ajungem ca să avem o interferenţă a serviciilor mai mult decât este cazul”, a precizat Nicuşor Dan.

Serviciile nu au atribuții de control

Președintele Nicușor Dan a subliniat că serviciile de informaţii nu au atribuții și nu fac controale, ci culeg informaţii despre amenințările cu care se confruntă statul român. Iar între acestea se află și evaziunea fiscală. El a precizat că ANAF va face controale, iar acolo unde există suspiciuni de infracțiune, se vor implica parchetele

„Controale fac reprezentanţii ANAF şi, în măsura în care există suspiciuni de infracţiune, pot să fie făcute de către parchete. Deci vreau să fie foarte, foarte clară delimitarea între ce este serviciul de informaţii, ce este activitatea celorlalte organele statului. Serviciile de informaţii culeg informaţii care sunt relevante pentru securitatea naţională”, a spus Nicușor Dan.

Președintele a precizat că există o prioritizare a informațiilor ce trebuie culese de serviciile speciale. Pe de-o parte, a arătat, este vorba despre potențialele amenințări teroriste, iar pe de altă parte, o prioritate pentru servicii poate fi și colectarea datelor din zona de evaziune fiscală.

„Bineînţeles că există o prioritate în culegerea acestor informaţii. Evident, o prioritate este zona de securitate propriu-zisă, potenţiale acţiuni teroriste şi aşa mai departe. Şi îmi doresc ca în activitatea de informaţii zona de evaziune fiscală să fie o prioritate pentru servicii”, a spus şeful statului.