Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, miercuri, că a transmis părții ucrainene acceptul pentru tranzitarea canalelor Chilia și Bâstroe de către nave sub pavilion terț încărcate cu cereale.
MAE a explicat că decizia autorităților române vine în contextul eforturilor depuse de România pentru sprijinirea Ucrainei, astfel încât să fie reduse consecințele agresiunii premeditate, ilegale și nejustificate a Federației Ruse asupra acestui stat.
„Acordul părții române pentru folosirea canalului Bâstroe în scopul tranzitării navelor cu încărcătură cerealieră are o natură excepțională, fiind avută în vedere importanța diversificării și fluidizării căilor de transport utilizate pentru exporturile ucrainene de cereale. Odată cu acordul părții române a fost subliniată, de asemenea, menținerea poziției de principiu a României privind proiectul dezvoltării pentru navigație a canalului Bâstroe, precum și necesitatea ca acesta să respecte prevederile dreptului internațional aplicabil, inclusiv reglementările în materie de protecție a mediului”, se arată în comunicatul transmis miercuri de MAE.
Potrivit MAE, partea română își menține angajamentul de a continua să depună eforturi susținute, în nume național și în cadrul UE, pentru a facilita tranzitul și exportul de cereale din Ucraina, inclusiv prin intermediul porturilor românești de la Dunăre și Marea Neagră.
„MAE subliniază, totodată, apelul constant al României în ceea ce privește consolidarea demersurilor de a mobiliza sprijinul international consistent pentru a crea un coridor de tranzit, inclusiv cu componentă maritimă, pentru transportul cereale ucrainene către țări terțe, în contextul intensificării crizei alimentare generate de acțiunile Rusiei”, se mai arată în același comunicat.