Rovana Plumb recunoaște: Nu vreau să dau niciun termen pentru finalizarea celor trei spitale regionale, întrucât nu am nicio garanție că acesta va fi respectat

Rovana Plumb recunoaște: Nu vreau să dau niciun termen pentru finalizarea celor trei spitale regionale, întrucât nu am nicio garanție că acesta va fi respectat

Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, nu vrea să dea niciun termen pentru finalizarea celor trei spitale regionale, întrucât nu are nicio garanție că acesta va fi respectat peste ani și ani, potrivit Agerpres.

„Nu pot să avansez niciun termen, deoarece totul depinde de momentul în care se dă ordinul de începe a lucrărilor şi nu vreau să avansez termene, pentru că nu am cum să fac lucrul acesta. Este posibil ca documentaţiile tehnice să se termine mai devreme. Dacă documentaţiile tehnice se finalizează mai repede, atunci intrarea în procedura de atribuire se face mai devreme. Dar, în momentul de faţă, aceasta este estimarea: la sfârşitul anului acesta – începutul anului viitor. De aceea nu vreau să mă lansez în nişte date pentru care nu am o certitudine, o garanţie, o siguranţă că vor fi respectate peste ani şi ani. Aceasta este previziunea pe care o avem şi nu are rost să intrăm în anumite date”, a afirmat Rovana Plumb, la Digi 24.

În orice caz, demnitarul susține că fondurile europene din următoarea perioadă de programare vor servi pentru construcția celor trei spitale regionale promise, dat fiindcă faza de întocmire a documentației tehnice se va termina fie la finalul acestui an, fie la începutul anului viitor, potrivit Agerpres.

„Noi ne-am angajat că facem trei spitale regionale care să fie finanţate din fonduri europene. Alocarea bugetară pentru aceste spitale regionale s-a făcut în 2015 şi ea este doar de 150 de milioane de euro pentru toate trei. Un spital regional este investiţie majoră. Această investiţie majoră presupune şi o documentaţie tehnică necesară care nu poate fi făcută peste noapte. Luând în calcul că anul 2016 a fost un an în care nu s-a făcut nimic, de-abia din 2017 au început discuţiile cu consultantul nostru – Banca Europeană de Investiţii – cu care colegii mei de la Ministerul Sănătăţii, cât şi de la Ministerul Dezvoltării lucrează, astfel încât tot ce înseamnă parte tehnică să fie finalizată în timp util, dar nu se poate peste noapte. Sunt foarte multe elemente tehnice. Nu vorbim doar despre studiu de fezabilitate, vorbim şi de proiect tehnic şi de proiect de execuţie şi de mapare”, a spus Rovana Plumb.

Ministrul social-democrat a explicat că documentaţia tehnică costă 40 de milioane de euro per/spital, iar faza întocmirii acesteia se va finaliza spre sfârşitul anului 2020 sau începutul anului 2021. Ulterior, se va organiza licitaţie pentru atribuirea lucrărilor la cele trei spitale.

„Din informaţiile pe care ni le-au transmis consultanţii şi Ministrul Sănătăţii, această fază a documentaţiei tehnice se va termina undeva la sfârşitul acestui an – începutul anului viitor. După ce se termină această documentaţie tehnică, care include aşa cum am spus mai multe proiecte, urmează procedura de achiziţie pentru a atribui lucrările unui constructor, unei asocieri, cum se va decide. Dacă nu vor exista contestaţii – şi ne-am obişnuit să existe – cel mai repede ar putea să înceapă spre sfârşitul anului 2020 – începutul anului 2021, ceea ce înseamnă că intrăm în viitoarea perioadă de programare. Aşa că pentru exerciţiul acesta financiar 2014 – 2023, pentru că avem 3 ani în plus, noi ne-am propus să plătim aceste documentaţii din banii alocaţi, iar construcţia efectivă să se realizeze din fondurile europene care aparţin următoarei perioade de programare”, a spus aceasta.

Rovana Plumb a subliniat că în actuala perioadă de programare banii vor fi utilizaţi doar pentru întocmirea documentaţiei tehnice.

„În 2023 se termină actuala perioadă de programare. În 2021 începe următoarea perioadă de programare, cu o altă alocare bugetară pentru care România a primit o sumă considerabilă. Deci, practic, avem 2021, 2022, 2023 suprapunere. Pe actuala perioadă de programare vom utiliza banii doar pentru documentaţiile tehnice. Din viitoarea perioadă de programare, din viitoarea alocare bugetară, vom construi aceste spitale, ceea ce mi se pare un lucru corect şi o abordare clară pe care de altfel am stabilit-o şi cu Comisia Europeană”, a precizat ministrul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`