Sebastian Burduja a ajuns sâmbăta aceasta la sediul Biroul Electoral Municipal pentru a-și depune oficial candidatura la Primăria Capitalei. Candidatul a venit pe motocicletă.
El a fost așteptat de șeful de partid, Nicolae Ciucă, de membri PNL și de susținători.
„Am făcut primul pas pentru schimbarea Bucureștiului, o schimbare pe care o așteptăm cu toții de ani de zile. Este un moment important pentru toți bucureștenii, pentru că ei au șansa să aibă un oraș de care să fie mândri: un oraș în care să nu le mai fie teamă să își trimită copiii la școală din cauza drogurilor, un oraș în care să aibă parcuri și spații verzi pe măsura unei capitale de secolul 21, un oraș în care să nu își mai piardă timpul prețios cu familia în trafic, un oraș în care, cu adevărat, să ducem cu toții mai bine.
„Am o echipă; spre deosebire de alții, cred că puteți constata că nu sunt singur în această luptă și nu voi fi singur în biroul de primar general, înconjurat de teancuri de dosare și de hârtii, copleșit de sarcina de a fi singur administratorul unui oraș de aproape 3 milioane de locuitori, împreună cu zona de proximitate.
Și, în ultimul rând, am foarte multă energie; am foarte multă energie și foarte multă dorință să las ceva în urma mea, să lăsăm ceva în urma noastră. Despre asta este vorba; de aceea am intrat în această cursă. S-a pus problema susținerii unui candidat comun. Eu nu m-am identificat și nu mă refer la domnul Cârstoiu; pe domnul Cârstoiu îl respect și este un om cu care am colaborat foarte bine, dar nu am putut fi de acord. Și nici domnul președinte nu a fost de acord. Și nici Partidul Național Liberal nu a fost de acord să susțină unul dintre pretendenții din această cursă, și este normal să fie așa, pentru că suntem datori să oferim bucureștenilor o opțiune cu adevărat liberală, așa cum a avut șansa atâtea orașe, atâtea comune, aceste mari municipii din România, unde soluțiile liberale au livrat performanță, au livrat dezvoltare. Românii o duc mai bine, și la Oradea, și la Cluj, și la Reșița, și la Piatra Neamț, și la Suceava, și în multe alte locuri ale țării.
Deci, mai vreau să vă spun un lucru, și sectorul 6 aici. Vreau să ajung: București e orașul paradoxurilor. Avem o administrație la primăria generală care spune că nu se poate, care vine și ne spune parcă are sindromul instalatorului: „Cine a lucrat aici? N-am mai văzut așa ceva. N-am putut să fac nimic.” În toți aceștia m-am trezit acum. Te așteptăm încă patru ani să se trezească și în 2028 nu ne permitem acest lucru la București.
A avut și cel mai bun primar liber, al sectorului, Ciprian Ciucu, și Sebastian Burduja primar general. Iar dacă s-a întâmplat ceva totuși în primăria generală, tramvaie noi, autobuze noi, toate aceste lucruri se datorează lui Stelian Bujoveanu, viceprimarul general liberal al capitalei”, mai spus candidatul la Primăria Capitalei.
„Eu nu mă tem de nimic, decât de Dumnezeu. Sper că nici alți contracandidați nu se tem să aibă o dezbatere cu mine. Constat că se tem. Dar totuși, o să-l provoc direct pe domnul Nicușor Dan la o dezbatere, în termen de o săptămână, să ne vedem, să discutăm pe soluții. Vreau să văd dacă are curajul să se lupte cu mine pe argumente”, a afirmat Burduja.