Șeful AEP trebuie să trimită urgent un raport privind două demiteri din conducerea instituției: Opoziția susține că acestea ar fi fost ilegale și acuză PSD că a încerca mușamalizarea cazurilor

Șeful AEP trebuie să trimită urgent un raport privind două demiteri din conducerea instituției: Opoziția susține că acestea ar fi fost ilegale și acuză PSD că a încerca mușamalizarea cazurilor
Foto: Inquam Photos

Parlamentul i-a cerut, marți, lui Constantin Mitulețu-Buică, președintele Autorității Electorale Permanente, să trimită de urgență un raport, în care să dea detalii referitoare la demiterile și numirile în funcții de conducere din candrul instituției pe care o conduce, potrivit g4media.ro.

Solicitarea a fost făcută de către Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului și vine pe fondul acuzațiilor că șeful AEP a demis, fără să respecte legea, doi directori din instituție.

Aproape concomitent cu această cerere, Olguța Vasilescu și Marcel Ciolacu doreau să modifice regulamentul de funcționare a AEP, astfel încât să fie eliminat termenul de 30 de zile pe care președintele acestei instituții trebuie să-l respecte în caz de numiri și demiteri din funcțiile de conducere.

Aceasta tentativă a social-democraților ar avea drept scop mușamalizarea celor două demiteri semnate de Mitulețu-Buică, șeful AEP, care au avut loc în luna iulie.

„El (șeful AEP – n. red.) a trimis Parlamentului ordinele de demitere a celor doi directori în aceeași zi în care i-a concediat, nu înainte cu 30 de zile, așa cum prevede legea. Ce să mai vorbim despre așteptarea avizului?”, a declarat unul dintre reprezentanții Opoziției în Birourile Permanente Reunite pentru g4media.ro.

De partea cealaltă, deputatul PSD Lia Olguța Vasilescu a respins acuzațiile cum că ar fi încercat mușamalizarea demiterilor.

„Nu trebuie să mai aibă posibilitatea (Mitulețu-Buică – n. red.) să facă demiteri de capul lui când când Parlamentul e în vacanță. El a profitat de termenul de 30 de zile prevăzut în Regulament”, a declarat Olguța Vasilescu, pentru g4media.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`