Senatorul PDL Radu F. Alexandru a comentat decizia Elenei Udrea de a demisiona de la conducerea PDL București, precizând că acest exemplu trebuie urmat de toți președinții de organizații PDL din țară.
„Demisia Elenei Udrea este un gest de onoare, care inseamnă asumarea unui eșec al PDL din București, care trebuie urmat de toți prețedinții de organizație PDL din țară. Putem invoca o mulțime de factori care au contribuit la scorul scăzut al PDL, dar nu avem dreptul față de electoratul nostru să nu recunoaștem o sumă întreagă de grave erori în felul în care au funcționat aceste organizații și în felul în care s-au implicat în campania electorală”, a declarat senatorul.
Întrebat în legătură cu unele zvonuri conform cărora Vasile Blaga ar urma să preia șefia PDL București, senatorul PDL a declarat că nu crede că aceasta este varianta cea mai bună, ci trebuie găsită o altă soluție.
„Nu sunt sigur că Vasile Blaga este varianta cea mai bună, nu pentru că este nu un organizator de mâna 1, dar el nu cred că a fost numit întâmplător șeful de campanie electorală. Simt mult mai acut nevoia ca Blaga să rămână șef până la alegerile parlamentare și de găsit o altă soluție. Nu va reuși să dea randament pe ambele funcții”, a mai spus Radu F. Alexandru.
Președintele PDL București, Elena Udrea, a anunțat marți că după aflarea rezultatelor alegerilor locale de duminică, a decis să demisioneze de la conducerea formațiunii.