Singurul primar din România ales cu 100% din voturi: „Nu a fost greu, dar am avut emoții”

Singurul primar din România ales cu 100% din voturi: „Nu a fost greu, dar am avut emoții”

În timp ce unii așteptau cu sufletul la gură voturile, iar alții i-au depășit la mustață pe contracandidați, un singur primar din toată ţara a fost ales cu 100% din voturi pentru un nou mandat. Este vorba de edilul din comunca Râca, din Argeş, care nu a avut un aparat electoral de excepţie, însă a avut de partea sa un mare atu: a fost singurul candidat.

Candidatul USL Georgel Burcea susține că a avut emoții totuși, nu pentru că nu va fi reales, ci în ceea ce privește participarea la vot a oamenilor.

„Nu a fost greu, dar am avut emoţii, am vrut să văd cu această ocazie dacă încrederea pe care mi-au acordat-o cetăţenii se va materializa şi în participarea la vot.  Şi s-a dat dovadă de participare la vot în proporţie de 95% deci oamenii chiar dacă nu mai aveau altă opţiune sau dacă toată lumea era de acord cu mine, au venit ca să mi-o şi arate, să voteze în ziua respectivă”, a declarat primarul.

Mulţumiţi de realizările primarului, localnicii i-au acordat încă o dată votul în scrutinul de duminică.

Şi la centru Georgel Burcea are o imagine bună.

„E un băiat bun, asta înseamnă că trebuie să şi-o ia în cap, a muncit acolo într-adevăr e un primar care a stat aproape de oameni, a muncit cu oamenii acolo”, spune președintele CJ Argeș, Constantin Nicolescu.

Primarul reales are acum ocazia să îşi continue proiectele în comuna Râca.

Argeș: Primar reales cu 100% din voturi

Embed:
Tags: