România ocupă primul loc într-un sondaj YouGov privind deschiderea populațiilor din Europa către populismul autoritar. 82% dintre românii intervievați s-au declarat deschiși față de un astfel de regim. În clasament, România este urmată de Polonia (78%) și Franța (63%), potrivit yougov.co.uk.
În ultimii ani, am asistat la revenirea populismului în prim-planul politicii în mai multe state din Europa occidentală. Avansul unor partide ca UKIP în Marea Britanie, AfD, în Germania, Frontul Național, în Franța, precum și recenta victorie a lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA demonstrează din plin acest lucru.
Astfel, sondajul citat a pornit de la ideea că a vedea politica doar în termeni de ”stânga” și ”dreapta” nu mai corespunde realității din acest moment. ”Populiștii autoritari vs elite” sau ”establishment vs toți ceilalți” ar fi termenii în care ar trebui analizată scena politică, remarcă autorii studiului.
Încercând să analizeze structura peisajului politic din această nouă perspectivă, YouGov a condus acest studiu în 12 țări europene. Rezultatele obținute au indicat faptul că în opt dintre acestea cel puțin jumătate dintre alegători au opinii populist autoritare. Autorii studiului constată astfel că populismul autoritar este un fenomen care devine din ce în ce mai puternic în rândul alegătorilor din Europa și ar putea fi chiar fenomenul politic definitoriu al următorului deceniu, nu doar pe bătrânul continent, ci în democrațiile dezvoltate, în general.
Interesant este însă că deși în cele mai multe dintre statele incluse în cercetare deschiderea față de un sistem populist autoritar este corelată că viziunile anti-UE, autorii sondajului remarcă faptul că acest lucru nu este valabil și în România. Chiar dacă majoritatea celor chestionați s-au declarat deschiși față de un astfel de regim, românii sunt totuși proeuropeni.
În timp ce țara noastră ocupă primul loc în acest sondaj, la polul opus se află Germania (18%) și Lituania (0%), țări unde majoritatea populației pare să reziste acestei ideologii, caracterizate de nemulțumirea cetățenilor față de elite și de poziții agresive în ceea ce privește politica externă.
Germania este astfel țara din vestul Europei unde cea mai mare parte a populației respinge ideea de populismautoritar.
Publicarea rezultatelor sondajului YouGov vine într-un moment crucial pentru politica germană și europeană. Angela Merkel a anunțat la finalul săptămânii trecute că intenționează să candideze pentru al patrulea mandat de cancelar, la alegerile federale de anul viitor. Se așteată ca atunci, coaliția partidelor de centru să aibă un adversar puternic în partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care a repurtat victorii importante în alegerile locale de anul trecut.
În același timp, peste Ocean, Barack Obama este pe cale să își încheie mandatul de la Casa Albă, urmând a fi înlocuit de Donald Trump, văzut de mulți drept un exemplu de candidat din zona populist autoritară. Iar alegerea magnatului drept al 45-lea președinte al SUA vine la câteva luni după ce britanicii s-au pronunțat pentru ieșirea țării lor din Uniunea Europeană și cu câteva luni înaintea scrutinului prezidențial din Franța, unde se așteaptă ca Marine Le Pen, candidata Frontului Național, să obțină un scor bun.