Sorin Cîmpeanu: Cu siguranță, trebuie să discutăm inclusiv cu opoziția pentru a avea o lege a educației care să nu mai fie schimbată în funcție de schimbările guvernamentale (VIDEO)

Sorin Cîmpeanu: Cu siguranță, trebuie să discutăm inclusiv cu opoziția pentru a avea o lege a educației care să nu mai fie schimbată în funcție de schimbările guvernamentale (VIDEO)
foto: Facebook @ Sorin Cîmpeanu

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a explicat că prima sarcină a grupului de lucru interministerial, care se va forma până la 1 august, va fi să stabilească care va fi forma schimbărilor aduse în sistemul de educație, mai exact dacă se va merge pe o lege a educației republicată sau nu, dacă va fi un act normativ pentru învățământul preuniversitar separat de cel universitar ș.a.m.d.

Totodată, oficialul a punctat că este nevoie de consultări pentru ca modificările să fie asumate de toate forțele politice, astel încât legea educației să nu mai depindă de schimbările guvernamentale.

Sorin Cîmpeanu, despre viitoarea lege a educației

Întrebat la finalul ședinței de Guvern de miercuri, ședință în care cabinetul Cîțu și-a asumat proiectul „România Educată”, dacă pachetul legislativ va presupune o nouă lege a educației, iar cea din prezent va fi abrogată, sau mai degrabă se poate vorbi despre modificări aduse legii actuale, precum și când preconizează că va fi adoptată în Parlament, ministrul a răspuns: „Prima sarcină a grupului interministerial, care se va forma cu termen-limită 1 august, va fi tocmai aceasta, să stabilească în ce măsură vom merge către o lege a educației republicată, vom merge către o lege a învățământului preuniversitar separat de învățământul universitar, dacă învățământul universitar va avea și partea de cercetare integrată sau nu, dacă vom avea statutul personalului didactic inclus în lege sau în afara acestei legi, deci este prima sarcină asupra căreia acest grup de lucru interministerial va trebui să răspundă, și pe baza reprezentării partidelor politice”.

„Pentru că în ultimă instanță, acest proiect de lege va fi adoptat de către Parlamentul României. Este necesară consultarea în vederea identificării numitorului comun acceptabil pentru toate forțele politice, asumat de toate forțele politice, în așa fel încât să putem asigura ceea ce vă spuneam, predictibilitate în sistemul de educație”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

Întrebat dacă nu ar fi nevoie de un pact semnat de toate partidele și dacă nu ar trebui să discute inclusiv cu cei din opoziție pentru noua strategie pe educație, ministrul Sorin Cîmpeanu a afirmat: „Cu siguranță, da. Chiar dacă există rezerve cu privire la această sintagmă, «pact pentru educație», până la urmă tot acolo va trebui să ajungem într-un fel sau altul. Da, este nevoie să prezentăm cu argumente lucrurile în așa fel, să fim permeabili la observații argumentate din partea tuturor pentru a avea un proiect, o lege a educației, care să nu mai fie schimbată în funcție de schimbările guvernamentale”.