Sorina Pintea, arestată preventiv pentru 30 de zile. Decizia poate fi contestată

Sorina Pintea, arestată preventiv pentru 30 de zile. Decizia poate fi contestată
Foto: Inquam Photos / George Calin

Tribunalul Bucureşti a admis solicitarea procurorilor DNA de arestare preventivă a fostului ministru Sorina Pintea,acuzată de luare de mită în formă continuată. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

DNA a transmis, printr-un comunicat, faptul că managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare a fost reținut pentru luare de mită în formă continuată. Sâmbătă seară, magistrații au aprobat solicitarea procurorilor de arestare preventivă a fostului ministru.

„În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect “proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite”, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii precizează că, pe 28 februarie, după ce suma de 120.000 de lei ar fi fost primită în biroul managerului, „ s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”.

Ionuț Pintea, fiul fostului ministru Sorina Pintea, a susținut că a avut o întâlnire cu denunțătorul mamei lui, care i-ar fi spus că unele tranșe de bani au ajuns la Liviu Pop. „Acuzațiile sunt neadevărate în totalitate”, a declarat senatorul PSD, pentru B1 TV. (Detalii AICI)

Pintea a devenit ministru al Sănătății în 29 ianuarie 2018, odată cu învestitura Guvernului Dăncilă, și a părăsit portofoliul la momentul 10 octombrie 2019, când cabinetul fostei lidere social-democrate era demis prin moțiune de cenzură.

Fostul ministru câștigase un mandat de senator la alegerile generale din 2016, când a candidat pe listele PSD. Cu toate acestea, în 4 februarie 2017, ea avea să își dea demisia, pentru că dorea să rămână în funcția de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:24 - MApN: Sistemul PATRIOT aflat în dotarea Regimentului 74 a fost certificat şi va executa serviciul de luptă alături de celelalte capabilităţi ale Forţelor Aeriene
13:23 - Timpii de staționare la granițe se vor reduce cu circa 30 de minute după intrarea în Schengen
13:01 - Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate / Alexandru Rafila: „DSP își face datoria. Acest spital este în subordinea Primăriei Capitalei”
12:51 - Donald Trump despre demisia directorului FBI drept ”o zi extraordinară” pentru SUA
12:38 - Cătălin Predoiu: „Aderarea deplină la Spațiul Schengen este un rezultat pentru cetățenii români care au avut atâta răbdare și au îndurat această așteptare”
12:16 - Trei meserii noi au fost introduse în Clasificarea ocupațiilor din România
12:07 - Președintele Coreei de Sud, Yoon, promite că va „lupta până la capăt” și nu regretă că a declarat legea marțială
11:58 - Marcel Ciolacu, după decizia privind aderarea României la Spațiul Schengen: „Un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetățeni de mâna a doua în Europa” (VIDEO)
11:45 - Joi se judecă cererea privind suspendarea documentelor desecretizate ale SRI, SIE, MAI și STS. Călin Georgescu este reclamantul
11:28 - Klaus Iohannis, după decizia Consiliului JAI privind aderarea deplină la Spațiul Schengen: „Direcția europeană rămâne singura cale reală de dezvoltare, iar toate forțele politice democratice au obligația de a lucra împreună pentru a păstra nealterat acest parcurs”