Alegerile prezidențiale este posibil să aibă loc ori în luna aprilie, anul viitor, ori chiar peste vreo 6-7 luni, potrivit Știripesurse.
Conducerea PSD a decis luni, la Vila Lac, în ședința Consiliului Politic Național, ca liderul partidului, Marcel Ciolacu, va beneficia de „un mandat larg de negociere” pentru formarea viitorului Guvern, au declarat surse social-democrate pentru site-ul menționat anterior.
Următorul Guvern trebuie să adopte un calendar de organizare a alegerilor prezidențiale. În ședința CPN al PSD s-au analizat mai multe scenarii de lucru.
Una dintre variante, în cazul în care se formează în acest an o coaliție și Guvernul primește votul de învestitură, este ca alegerile prezidențiale să aibă loc în luna aprilie, potrivit surselor citate.
De asemenea, social-democrații au apreciat în ședință, conform surselor citate, că nu este exclusă nici varianta în care va trece o perioadă mai lungă de timp, adică aproximativ 6-7 luni, până la organizarea alegerilor prezidențiale.