Tăriceanu: PNL a trădat electoratul când a decis să se retragă în opoziție. Azi, el e doar un PDL recoafat, care se bucură de un transfer de simpatie din partea lui Iohannis (VIDEO)

Tăriceanu: PNL a trădat electoratul când a decis să se retragă în opoziție. Azi, el e doar un PDL recoafat, care se bucură de un transfer de simpatie din partea lui Iohannis (VIDEO)
Foto: B1 TV

Călin Popescu-Tăriceanu, copreședinte ALDE, a făcut în emisiunea Lumini și Umbre de pe B1 TV o serie de afirmații dure la adresa foștilor săi colegi liberali. Tăriceanu a susținut că nu mai regretă că a părăsit PNL pentru că simte că nu se mai regăsește în acest partid, care ”susține instituțiile represive”, în loc să susțină drepturile omului, așa cum ar trebui să facă un partid liberal.

Mai mult, liderul ALDE a susținut că actuala coaliție de guvernare nu se va rupe și ar fi o greșeală să facă acest lucru deoarece trebuie să culeagă la alegeri rezultatele bune ale guvernări. Pe de altă parte,  Călin Popescu-Tăriceanu consideră că PNL nu se bucură de un sprijin real, ci de unul preluat de la Iohannis, care oricum scade în sondaje.

”PNL este într-o postură ciudată în care, desconsiderând mandatul dat de cetățeni, au hotărât să treacă în opoziție. Alții sunt în ALDE și continuă mandatul dat de cetățeni. PNL a trădat electoratul. Cum pot califica gestul fostului președinte al PNL de a retrage partidul din ALDE și de a ajunge în familia populară europeană? S-a mai văzut o dată la PNL, dar nu cred că exemplele proaste trebuie urmate”, a declarat Tăriceanu în emisiunea lui Dan Andronic.

”PNL e mai degrabă PDL cu o față de onorabilitate, exact ce și-a dorit Băsescu. Au reușit urmașii lui să facă acest lucru. Azi PNL e un PDL recoafat cu blazon. Are un blazon al trecutului. E importantă și tradiția și istoria și blazonul, dar contează foarte mult și prin ce te definești”, a mai spus acesta.

”Nu-mi mai pare rău că am plecat din PNL având în vedere ce se întâmplă azi. Nu m-aș regăsi. Văd un PNL care e apărătorul instituțiilor represive ale statului. Nu mă regăsesc în acest partid”, a insistat liderul ALDE.

Întrebat ce se va întâmpla în continuare având în vedere că premierul a  fost trimis în judecată, Tăriceanu a răspuns: ”Va trebui să vedem către ce optează Ponta. Vom vedea. Nu vreau să anticipez. E un moment de cumpănă, inedit în politica românească”.

”Nu cred că se rupe coaliția pentru că avem obiective comune. Ar fi greșit să nu culegem rezultatele guvernării. Avem prima șansă la alegeri cu rezultatele acestea. PNL cu ce se poate lăuda? Cu tăierile din anii trecuți?  PNL are în acest moment, și toți recunosc asta, un scor care nu e datorat performanței lor. Ei au un transfer de simpatie din partea lui Iohannis și nu cred că până la anul situația va rămâne la fel. Cred că coaliția are cu ce să vină în fața alegătorilior.  Alegerile din anul trecut reprezintă un moment de inflexiune, dar cota de popularitate a lui Iohannis se diminuează fapt ce se va vedea și la PNL”, s-a mai pronunțat politicianul.

Tăriceanu: PNL a trădat electoratul când a decis să se retragă în opoziție

Ultima oră
23:56 - Alertă la Bușteni. Salvamontiștii au intervenit pentru recuperarea unui bărbat căzut într-o râpă
23:47 - Grav accident rutier pe litoral. O femeie a fost lovită de o mașină, în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni. A fost solicitat și elicopterul SMURD
23:46 - Variante pentru începerea cursurilor. Sorin Cîmpeanu: Nu voi intra peste autonomia universitară. Respect deciziile universităților și dacă sunt provaccinare, le și încurajez (VIDEO)
23:29 - MAE, atenționare de călătorie pentru turiștii care merg în Spania: coduri galben și portocaliu de caniculă, vijelii și ploi torențiale
23:11 - Claudiu Năsui: Avem o problemă cu sărăcia. Suntem campioni europeni la sărăcie în muncă / Ce spune ministrul despre măsura Zero taxe pe salariul minim (VIDEO)
22:51 - Emilian Imbri: Toți cei care sunt, în prezent, în ATI nu sunt vaccinați. Sunt și persoane tinere internate (VIDEO)
22:12 - Octavian Jurma, avertisment cu privire la valul patru: Majoritatea cazurilor de COVID-19 sunt cu varianta Delta. Relaxarea este înspăimântătoare (VIDEO)
22:11 - De ce nu sunt desființate pensiile speciale? Claudiu Năsui: Nu e consens în coaliție. USR-PLUS, cu 15% în Parlament, trebuie să mobilizeze 51%. Când vezi votul, vezi adevărata poziționare a unui partid (VIDEO)
21:51 - Turiștii se plâng de prețurile de pe litoral. Cât trebuie să plătești pe un colac și o pereche de papuci de plajă la Mamaia dacă le-ai uitat acasă
21:35 - Claudiu Năsui: Clasa politică a inventat funcții inutile ca să existe salarizare pentru unii. Vrem să schimbăm legislația, să desființăm sinecurile. Cred că românii nu-și dau seama câte sinecuri sunt în statul român (VIDEO)