Tomac, după ce Călin Georgescu a ajuns în finala prezidențială: Rusia a făcut o mutare agresivă. Instituțiile europene să înțeleagă urgent ce se întâmplă în Europa și cine ne sugrumă democrația

Tomac, după ce Călin Georgescu a ajuns în finala prezidențială: Rusia a făcut o mutare agresivă. Instituțiile europene să înțeleagă urgent ce se întâmplă în Europa și cine ne sugrumă democrația
Europarlamentarul Eugen Tomac, președintele PMP. Sursa foto: Eugen Tomac / Facebook

Europarlamentarul Eugen Tomac, liderul PMP, este convins că politicianul Călin Georgescu, ajuns în finala prezidențială, este o creație a Rusiei. În acest context, Tomac a făcut un apel la instituțiile europene „să înțeleagă urgent ce se întâmplă în Europa și cine ne sugrumă democrația, folosind cele mai sofisticate metode pentru a manipula o populație frustrată, dornică de răzbunări radicale împotriva unui sistem care nu face față așteptărilor”.

„Rusia a făcut o mutare agresivă; rămâne de văzut cum va reacționa societatea românească la această lovitură în următoarele două săptămâni când va trebui să ne alegem cu toții direcția prin vocea noului Președinte!”, a mai susținut liderul PMP.

Tomac: România devine victimă a unui mecanism malefic al Rusiei

Într-o postare pe Facebook, Eugen Tomac a explicat ce a făcut el până acum pentru a atrage atenția instituțiilor europene cu privire la pericolul pe care-l reprezintă amestecul Rusiei în procesele democratice din statele europene.

„Sunt profund șocat de acest tsunami politic care lovește România!

Acum trei ani, în calitate de membru al Comisiei speciale pentru combaterea ingerințelor externe în democrațiile europene din Parlamentul European, am tras un semnal de alarmă: Rusia va folosi toate instrumentele online pentru a manipula alegerile din state europene.

Am cerut insistent ca viitoarea Comisie Europeană să numească un comisar dedicat combaterii dezinformării. De două decenii, monitorizez cu atenție acțiunile Rusiei în spațiul european și narativele perfide pe care le răspândește.

Astăzi, România devine victimă a unui mecanism malefic orchestrat de actori statali care deturnează procesul electoral sub privirile încremenite ale AEP și nu numai.

Un om fără partid, fără membri și fără resurse financiare, este scos în față de o platformă care, de facto, respinge publicitatea politică. Cine îi susține milioanele de mesaje generate de conturi false, fiind preluate de cetățeni de toate vârstele, cu scopul de a viza un public sătul de nesimțirea lui Iohannis? Acesta este un candidat pe care presa rusă îl prezintă azi ca aliat al Kremlinului!

Motivul este simplu, Rusia vrea să confirme că Georgescu este opera lor”, a mai scris Eugen Tomac, pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`