Traian Băsescu, despre afirmația lui Iohannis că este ‘aproape hotărât’ să convoace un referendum: ‘Cum să riști când știi că CCR îți dă în cap cu Constituția?’

Traian Băsescu, despre afirmația lui Iohannis că este 'aproape hotărât' să convoace un referendum: 'Cum să riști când știi că CCR îți dă în cap cu Constituția?'
Foto: Facebook/ Traian Băsescu

Traian Băsescu a declarat că dacă ar mai fi președintele României, nu ar risca „pe chestiuni de justiție și nici pe celebra întrebare cu fără penali în funcții publice”.

Declarația fostului șef de stat vine în contextul în care Klaus Iohannis Iohannis a anunțat că este „aproape hotărât” să convoace un referendum odată cu alegerile europarlamentare.

„Construcțiile care nu se bazează pe Constituție și lege sunt destinate să se prăbușească. De ce? Pentru că omul, tot asta ne spune Constituția, că își dobândește drepturile imediat după ce și-a executat sentința. Construcțiile care nu se bazează pe Constituție și lege sunt destinate să se prăbușească.”, a comentat Băsescu, la Realitatea TV.

„Cum să riști când știi că CCR îți dă în cap cu cărticica asta?”, a comentat Traian Băsescu.

Totodată, fostul lider a explicat cum ar proceda el în această situație: ar reveni la întrebarea referitoare la un parlament cu 300 de aleși, fără a face „greșeala de a împinge la modificarea Constituției” , pentru un legislativ unicameneral.

„Aș rămâne pe cifra de 300. Vreți ca parlamentul Românie să aibă 100 de senatori și 200 de deputați. Asta nu mai implică modificarea Constituției. Un astfel de referendum sunt convins că ar trece. (…) Pun mâna în foc ca s-ar face cvorumul ca referendumul să treacă”, a spus fostul președinte.