UDMR nu susține comasarea europarlamentarelor cu referendumul pentru Constituție

UDMR nu susține comasarea europarlamentarelor cu referendumul pentru Constituție
Foto: Agerpres.ro

Comasarea referendumului pentru modificarea Constituției cu alegerile europarlamentare nu este o idee bună nici tehnic și nici politic, a declarat, luni, liderul UDMR, Kelemen Hunor.

„Eu cred că nu este o idee bună şi nu este o iniţiativă bună din multe puncte de vedere, nici tehnic şi nici politic nu cred că aceste două tipuri trebuie suprapuse: europarlamentare cu referendum pentru Constituţie. Există o recomandare ca europarlamentarele să nu fie organizate împreună cu alte voturi, pentru parlamentul naţional, pentru autorităţile locale sau referendum, fiindcă dacă se face aşa ceva, atunci, sigur, temele europene vor fi puse în paranteză. Oricum, din acest punct de vedere există o problemă nu numai în România, peste tot în UE temele europene privind viitorul UE nu prea se discută. Dar, asta este o recomandare. Sigur, recomandările într-un club de elită nu sunt obligatorii, dar se cam respectă”, a declarat Kelemen, citat de Agerpres.

El a adăugat că România ar trebui să respecte recomandarea europeană respectivă şi a atras atenţia că nu există încă un proiect clar privind revizuirea Constituţiei.

„Nu am trimis proiectul la Comisia de la Veneţia şi toată lumea a spus că va respecta observaţiile Comisiei de la Veneţia. Noi spunem că trebuie să fim foarte atenţi, trebuie să ţinem cont de acest raport al Comisiei de la Veneţia, care nu a fost nici măcar pregătit, fiindcă nu am trimis noi proiectul nostru. Mai există observaţii de la Consiliul Legislativ şi de la CCR care trebuie, iarăşi, discutate în comisia specială de pregătire a revizuirii Constituţiei. Aceste chestiuni tehnice pe mine mă lasă într-o ceaţă”, a completat Kelemen.

Liderii USL au decis organizarea referendumului pentru validarea Constituţiei modificate simultan cu europarlamentarele din luna mai. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`