UDMR va avea candidat propriu la prezidențiale. Kelemen: Numele acestuia va fi anunțat joia viitoare

UDMR va avea candidat propriu la prezidențiale. Kelemen: Numele acestuia va fi anunțat joia viitoare

UDMR va susține un candidat propriu la alegerile prezidențiale, a anunțat, vineri, președintele UDMR, Kelemen Hunor, spunând că numele acestuia va fi anunțat joia viitoare, după o ședință a conducerii formațiunii.

”Săptămâna viitoare, joi, vom mai avea încă o şedinţă a Consiliului Pemanent, unde vom lua o decizie despre candidatul nostru la prezidenţialele din 2014. Atâta pot să vă spun, că vom avea un candidat, în acest moment atâta pot să anunţ”, a precizat Kelemen, citat de Mediafax

”Sunt convins că prin aceste decizii adoptate astăzi, în Consiliul Permanent, ceea ce noi am propus, dincolo de a reprezenta în coaliţia de guvernământ interesele comunităţii maghiare, putem contribui la un dialog necesar şi absolut important între majoritate şi minorităţile din România şi sunt convins că putem găsi soluţii constructive pentru fiecare cetăţean”, a mai spus liderul UDMR. 

Decizia a fost luată în ședința Consiliului Permanent, vineri, unde participanții au susținut sprijinirea șefului UDMR la prezidențiale, potrivit unor surse din partid.